Totul e cu curu-n sus, în această revistă (revista din fotografie, desigur, cică a “oamenilor inteligenţi”) – şi titlul şi coperta şi concepţia editorială şi subiectele şi abordarea şi limba şi colaboratorii şi câte şi mai câte. Nici măcar tirbuşonu’ ăla care ţine loc de “spirală” nu e în regulă. Când aduni mere cu pere şi îţi dă chiftele, e clar că ai construit racheta în sufragerie şi acum trebuie să dărâmi blocul, ca s-o duci la fier vechi.
Prima parte a acestei cronici a apărut în penultimul număr altPHel pe 2012. Mărturisesc că n-aş mai fi publicat niciodată partea a II-a, dacă nu-şi băga dracul coada şi cititorul nasul. Mai întâi, şi-a băgat nasul unde nu-i fierbe oala un domn Lăzărescu, pe care faptul că nu-l cunosc mă încurajează să-l stimez. După cronica mea din decembrie, Darie Lăzărescu, care se recomandă ca fiind „un fost locuitor al Ploieştiului” mă onorează cu un mesaj tâmpiţel: „Mă gândesc că detractorul… (cine dracu’ o fi) trece, măcar în fugă, în revistă, conţinutul publicaţiei… Ei bine, nu… el latră pentru că i-a crescut tensiunea, i s-au răzvrătit hormonii, i s-au tulburat oarece umori…”. Bre, fostule locuitor, dacă spui despre ceva nasol că este nasol, asta înseamnă să fii „detractor”? Trec peste „cine dracu’ o fi”, deoarece condiţia din subtext mi se pare „derahat”, oricât aş fi eu „detractor”, în sensul că, dacă nu mă cunoaşte domnul Lăzărescu, nu am dreptul să-mi exprim părerea despre o revistă.
În loc să mă certe cu argumente din care să reiasă că este ok ca pe coperta unei reviste să fie anunţate trei titluri ale căror articole nu se regăsesc în interior, sau că un alt titlu, în latineşte, e scris greşit, moartea domnului Lăzărescu e să-mi impute că latru din cauza hormonilor. Îl asigur că hormonii mei sunt perfect în regulă şi mă ajută la o îndeletnicire cu mult mai plăcută decât lătratul. Dacă mă face ceva să latru, aia e pro
