Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Matinalii de la TVR, plini de superstiţii

Publicat in Click, duminică 27 ianuarie 2013 ·

Poţi să-i pici cu ceară că nu-ţi vor spune vreodată ce au de gând să facă, de teamă că s-ar putea să nu le mai reuşească planul. Este o altă superstiţie pe care au Oana Dobrescu şi Radu Tudor, prezentatorii Telejurnalului matinal de la TVR 1.

Radu recunoaşte, în plus, că păstrează în portofel un trifoi cu patru foi din argint, primit de la o persoană dragă: „Nu ştiu dacă e coincidenţă sau nu, dar de când am primit trifoiul mi-a mers destul de bine. Cam tot ce mi-am propus am reuşit. Poate şi pentru că am păstrat cu sfinţenie secretul", mărturiseşte Radu.

În ceea ce o priveşte pe Oana, la ea lista superstiţiilor e lungă. „Nu mă întorc niciodată din drum pentru că îmi merge rău toată ziua. E demonstrat! Îmi aduc aminte că m-am întors odată după cheile de la maşină şi în ziua aceea mi-au explodat airbag-urile din senin. Noroc că era seară şi eram pe o stradă foarte puţin circulată. M-am speriat groaznic, am crezut că m-a împuşcat cineva. În rest, nu dau bani de luni, nu încep nimic de marţi şi torn sare dacă scap piperul pe jos", spune Oana.

Ovi, sex cu soţia înainte de concerte

Ovidiu Cernăuţeanu nu are superstiţii, doar un obicei... foarte plăcut, de altfel: atunci când are un concert, înainte de a pleca de acasă, face sex cu soţia. Nu doar că îl scapă de stres şi de emoţii, dar consideră şi că îi poartă noroc. „Kitty s-a acomodat repede în România şi îi place mult. Ba chiar aş putea spune că îi prieşte aerul de aici, efectele simţindu-se asupra vieţii noastre sexuale", spune Ovi. În toamna lui 2011, artistul s-a mutat cu toată familia din Norvegia în România.

Julia Jianu şi «bebeluşa» Oana nu dau bani luni

Cântăreaţa Julia Jianu este şi ea destul de superstiţioasă. Iese cu dreptul din casă, nu se întoarce din drum, iar dacă vede o pisică neagră îşi face cruce. Un alt obicei pe care îl respectă cu sfinţenie: nu dă bani luni: „Dacă nu

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR, după ce candidatura Dianei Șoșoacă a fost respinsă de BEC: „O nouă lovitură dată democrației românești”

HotNews acum 23 minute
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis, sâmbătă, după decizia BEC, că „respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă reprezintă o nouă lovitură dată democrației românești și o încălcare gravă a drepturilor și a libertăților fundamentale garantat

Şedinţă la Curtea Constituțională pe contestaţii, la ora 17:00. Una dintre contestații se referă la candidatura lui Victor Ponta

HotNews acum 37 minute
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte sâmbătă în şedinţă, pentru a se pronunţa asupra contestaţiilor înregistrate privind candidaturile la alegerile prezidenţiale. Una dintre contestații se referă la candidatura lui Victor Ponta, potri

Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum o ora
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 ”În data de 14 martie 2

SUA l-au declarat pe ambasadorul sud-african la Washington „persona non grata”, acuzându-l că îl „urăşte” pe Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite „persona non grata”, acuzându-l în special că îl „urăşte” pe Donald Trump, informează AFP. Ebrahim Rasool „alimentează tensiunile rasiale, urăşte Sta

Meteorologii anunță că vremea se răcește în toată țara, începând de sâmbătă noaptea. Unde sunt anunțate ploi

Adevarul acum o ora
Meteorologii au anunțat că vremea se răcește în toată țara sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică. Începând de duminică și până marți, vor fi precipitații însemnate cantitativ în cea mai mare parte a țării.

România devine centrul şahului european: Eforie Nord găzduieşte în premieră Campionatul European de Şah

News.ro acum o ora
Pentru prima dată în istorie, România găzduieşte Campionatul European Individual de Şah, transformând ţara noastră într-un veritabil punct central al şahului european. În perioada 14–27 martie, staţiunea Eforie Nord de pe litoralul Mării Negre devin

Neymar, din nou accidentat. Ratează calificările pentru Cupa Mondială

Ziarul Financiar acum 47 minute
Brazilianul Neymar (33 ani) a fost scos din lotul naţionalei pentru meciurile contra Columbiei şi Argentinei din preliminariile Cupei Mondiale 2026, din cauza unei accidentări la coapsa stângă. Fotbalistul tocmai revenise la Santos în februarie şi m

Tornadele amenință sudul SUA după furtuni violente, vânturi puternice și incendii devastatoare

Mediafax acum 30 minute
Centrul de Prognoză a Furtunilor a indicat că zonele din Mississippi și din Alabama sunt expuse unui risc major. Furtuni severe și tornade sunt, de asemenea, posibile în estul Louisianei, vestul Georgiei, centrul statului Tennessee și vestul Floride

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 6 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Trump recunoaşte că a fost „puţin sarcastic" când a promis că va opri repede războiul din Ucraina

Ziarul Financiar acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump a admis vineri că a fost „puţin sarcastic" atunci când a promis în repetate rânduri în timpul campaniei electorale că va rezolva conflictul dintre Rusia şi Ucraina în doar 24 de ore sau chiar înainte de a prelua mandatul. D

Vremea

București
acum

20°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°