Am citit, într-o după-amiază de duminică, eseul domnului Lucian Boia, ”De ce este România alfel?”. O carte de un pesimism îngrozitor. Cu greu te mai duci la serviciu a doua zi după ce ai parcurs 120 de pagini în care tot ce e românesc pare a fi un iremediabil blestem.
Ceva asemănător cu ”Schimbarea la faţă a României” , numai că atunci când citeşti cartea lui Cioran efectul e invers, îţi vine să-ţi sufleci mânecile cămăşii şi s-o iei de la început.
120 de pagini în care sunt reluate multe idei dintr-un alt volum al aceluiaşi autor (”Istorie şi mit în conştiinţa românească”) şi în care istoria românilor este demolată, pas cu pas, de la începuturi până în prezent: suntem mai mult slavi decât romani, limba noastră e cel mai puţin latină dintre limbile latine şi are puternice accente slave ori turce, evul mediu românesc începe atunci când în occident deja îşi făcea loc capitalismul, nu e cert că Mircea cel Bătrân a câştigat la Rovine, Mihai Viteazul mai degrabă a pierdut la Călugăreni, Ştefan cel Mare nu i-ar fi bătut nici el pe turci... Şi câte şi mai câte...
Îţi mai vine să ieşi din casă după ce ai auzit asemenea ”adevăruri” despre neamul tău? Mai ai chef să mai construieşti sau să inovezi ceva?
Deşi în puţinele mele clipe de răgaz sunt un pasionat cititor de istorie, nu pot avea nicio pretenţie de pricepere în domeniu. Preocupările mele se reduc la simpla lecturare a unor cărţi de gen , fără niciun fel de rigoare cât de cât ştiinţifică. De aceea, mi-e greu să decelez ceea ce e real şi ce nu în scrierile domnului Lucian Boia. Nu am competenţa necesară s-o fac.
Ştiu însă că istoria poate fi privită din diverse unghiuri. Probabil că dacă ea s-ar scrie pe baza unor procese cu juraţi, apărare şi acuzare n-ar mai înţelege-o nimeni. ”Şansa” supravieţuirii ei pare a fi mai degrabă faptul că nu se ascultă ”părţile” concomitent şi că ele nu au drep
