Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gustul verii şi antioxidanţi din belşug în plină iarnă: zmeura congelată

Publicat in Adevarul, duminică 27 ianuarie 2013 ·

Cu puţin noroc, găseşti la supermarket şi zmeură proaspătă, la cutiuţă de plastic, la fel ca şi afine sau coacăze proaspete. Dar, pe lângă faptul că sunt foarte scumpe, acestea nici măcar nu aduc cu gustul fructelor pe care le culegi cu mâna ta în sezonul cald, şi nu se apropie nici din punctul de vedere al conţinutului de substanţe nutritive. Variantele congelate, însă, sunt cele mai bune surse de antioxidanţi în sezonul rece.

„Legumele congelate şi conservele sunt o soluţie bună dacă nu au adaosuri mari de sare sau de zahăr. Deşi pot să difere, în unele cazuri, ca textură şi ca gust, din punct de vedere nutriţional, aceste variante sunt apropiate de cele proaspete“, este de părere medicul nutriţionist Adrian Copcea, de la Clinica Asteco, din Cluj-Napoca.

De altfel, o cercetare a Asociaţiei Consumatorilor din Austria, publicată în anul 2003, a demonstrat că fructele şi legumele proaspete pe care le cumpărăm în extrasezon, cu mai mulţi bani, ar putea conţine chiar cantităţi mai mici de vitamine şi de minerale decât cele congelate.

Ajută la slăbit şi întăreşte imunitatea

În cazul zmeurei, congelarea este chiar un proces care accentuează atât gustul şi parfumul, cât şi antioxidanţii şi substanţene nutritive din fructe. De ce ar trebui să le incluzi în dieta de iarnă? Un prim motiv ar fi că zmeura are un conţinut redus de zaharuri şi ne pot ajuta să scăpăm mai uşor de kilogramele pe care cu toţii le acumulăm în sezonul rece (aproximativ două kilograme, după cum spun specialiştii).

De asemenea, zmeura este o sursă bogată în vitamina C, recunoscută atât ca aliat al sistemului imunitar, cât şi ca adjunvant împotriva anemiei (ajută la fixarea fierului în organism).

Antioxidanţii fac zmeura un superaliment

Calitatea de superaliment a zmeurei este dată, însă de antioxidanţii care se găsesc din belşug atât în varianta proaspăt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 8 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 9 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 11 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 4 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Maia Sandu, la Summitul Moldova-UE: „Kremlinul și vocile sale cunosc doar șantaj și control/ Vor să ne taie accesul la fonduri, parteneriate și speranță”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat Rusia că vrea să taie „accesul la fonduri, la parteneriate, la speranţă” al ţării sale, informează Agerpres. Ea a declarat, într-o conferinţă de presă organizată la finalul summit-ului bilateral

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°