Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Panouri informative pentru peșterile închise din Bihor

Publicat in OradeaPress, duminică 27 ianuarie 2013 ·

Întrucât dorea conservarea populaţiilor de lilieci, Agenția pentru Protecția Mediului Bihor a închis anul trecut 15 peșteri în județele Bihor, Alba și Cluj. Săptămâna trecută, la cele 15 peșteri închise au fost montate panouri informative în trei limbi cu scopul de a informa și instrui publicul, referitor la respectarea valorilor naturale.

Agenția pentru Protecția Mediului Bihor în colaborare cu Asociația pentru Protecția Liliecilor din România și cu Institutul de Speologie „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca, prin proiectul „Conservarea speciilor de lilieci în Munții Pădurea Craiului, Bihor și Trascău”, proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, a închis anul trecut 15 peșteri în județele Bihor, Alba și Cluj.

Dintre acestea, unele au fost închise definitiv iar altora le-au fost modificate grilajele deja existente. Vorbim aici despre Peștera cu Apă din Valea Leșului, Peștera Vadu Crișului, Bătrânului, Aștileu, Țiclului, Tășad, Betfia, Ciur-Izbuc, Fănațe, Coliboaia, Măgura, Onceasa, Humpleu, Huda lui Papară și Peștera Liliecilor din Cheile Ampoiței.

Săptămâna trecută, la cele 15 peșteri închise au fost montate panouri informative. Acestea conțin informații referitor la peștera închisă, din ce arie naturală protejată face parte, motivul pentru care a fost închisă (speciile de lilieci care se regăsesc în peșteră și informații generale despre lilieci), modul de comportament adecvat în peșteră, date de contact ale administratorului ariei protejate, regimul de vizitare, informații generale privind proiectul prin care s-au realizat aceste panouri, informații Salvaspeo în caz de accident.

se afirmă într-un comunicat al Agenției pentru Protecția Mediului Bihor.

Proiectul este co-finanțat de Uniunea Europeană, a început în 2010, are ca obiectiv principal asigurarea pe termen lung a conservării populaţiilor de lilieci în Munții Pădurea Craiului, Bihor și Tras

Articolul in OradeaPress >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 22 minute
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 5 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum 49 minute
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 2 ore
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

S-a lansat la Botoșani Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Vineri, 18 iulie, s-a lansat Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor, care se va derula în perioada 18-21 septembrie la Botoșani. Urmărește cele mai noi producții video G4Media

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 2 ore
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

49 de ani de când Nadia Comăneci scria istorie la Montreal. La 18 iulie 1976, marea campioană obţinea primul 10 perfect din gimnastică

News.ro acum 4 ore
Pe 18 iulie 1976, Nadia Comăneci scria istorie la Jocurile Olimpice de la Montreal, obţinând primul 10 perfect din gimnastica olimpică, la doar 14 ani. A fost începutul unei legende care a cucerit lumea — iar tabela, nepregătită pentru perfecţiune,

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°