Victoria Azarenka la feminin şi Novak Djokovic la masculin sunt primii câştigători de Grand Slam în 2013! Gemenii americani Bryan şi dublul italian Eranni/Viinci, s-au impus în probele de dublu. La dublu mixt s-a impus perechea australiană Jarmila Gajdosova /Matthew Ebden.
Prima „regină” din tenis, în 2013! Victoria Azarenka şi-a apărat cu succes titlul cucerit în 2012 la Australian Open. Sportiva din Belarus, numărul unu mondial, s-a impus în finala de la Antipozi în faţa lui Na Li, după o dispută extrem de echilibrată, marcată de două episoade care i-au ţinut pe spectatori cu sufletul la gură (chinezoaica s-a accidentat de două ori, la glezna piciorului stâng, şi mulţi s-au gândit că nu va putea continua disputa). S-a terminat, în cele din urmă, 4-6, 6-4, 6-3 pentru favorita principală, după aproape trei ore de joc. Azarenka cucereşte, astfel, cel de-al doilea turneu de Grand Slam din carieră şi rămâne în fotoliul de lider mondial (dacă nu s-ar fi impus, tenismana din Belarus ar fi cedat prima poziţie în favoarea Serenei Williams). "Au fost două săptămâni foarte lungi, sunt atât de multe lucruri pe care vreau să le spun. Vă mulţumesc tuturor pentru tot ce aţi făcut pentru mine. Felicitări lui Na Li pentru turneul excelent, sper să ne întâlnim şi în alte finale. Vă urez tuturor "La Mulţi Ani!" de ziua Australiei." a spus la final Azarenka. Şapte jucătoare îşi apăraseră până în prezent titlul la Australian Open. Azarenka se înscrie şi ea printre numele legendare ale sportului alb, alături de Margaret Court, Steffi Graaf, Monica Seleş, Martina Hingis, Jennifer Capriatti sau Serena Williams.
„Nole”, al treilea succes la Melbourne! Două seturi a reuşit Andy Murray să se bată de la egal la egal cu liderul ATP, Novak Djokovic, în finala Australian Open. Nole s-a impus în cele din urmă cu scorul de 3-1 la seturi, 6-7 (2), 7-6 (3), 6-3, 6-2. Sârbul e la al treilea