Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Djokovici, a patra victorie la Melbourne!

Publicat in Monitorul de Cluj, duminică 27 ianuarie 2013 ·

Sârbul Novak Djokovic a câştigat a treia oară consecutiv şi a patra oară în carieră Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.

Djokovici, cap de serie numărul 1, a câştigat, duminică, pentru a patra oară turneul Australian Open, impunându-se în finala cu al treilea favorit, britanicul Andy Murray, după un meci ce a durat 3 ore şi 40 de minute.

Finala primului turneu de Grand Slam al anului 2013 a fost una lungă şi spectaculoasă, mai ales în prima parte. Scoţianul Andy Murray a mers cap la cap cu liderul ierarhiei mondiale în primul set, pe care şi l-a adjudecat însă la tie-break, cu 7-2. Echilibrul s-a păstrat şi în actul secund, însă de această dată Djokovic a fost cel care a câştigat tie-break-ul, cu 7-3. Acesta a fost momentul în care sârbul a întors partida în favoarea sa, reuşind apoi să câştige ultimele două seturi cu 6-3, respectiv 6-2.

După ce a câştigat pentru a patra oară la Melbourne, Novak Djokovic a declarat că Australian Open este turneul său preferat. "Ce bucurie! Este un sentiment incredibil să câştig încă o dată acest trofeu. Categoric acesta este turneul meu preferat de Grand Slam", a declarat sârbul. Djokovici, numărul 1 mondial, a mai câştigat primul turneu de Grand Slam al anului în 2008, 2011 şi 2012. El a devenit primul jucător din era Open care s-a impus la Australian Open de trei ori consecutiv. De asemenea, cu acest succes al său de la Melbourne, al şaselea de Grand Slam, Djokovici i-a egalat pe Roger Federer şi Andre Agassi, care au câştigat şi ei de patru ori turneul Australian Open. Pentru Murray aceasta a fost cea de a treia finală de Australian Open pierdută. Scoţianul a mai fost învins la Melbourne în 2010 de Roger Federer şi în 2011 tot de Novak Djokovic.

Doar doi jucători, ambii australieni, au mai reuşit să se impună de trei ori consecutiv la Melbourne, Jack Crawford în anii '30 şi Roy

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 7 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 6 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 12 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Vremea

București
acum

23°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°