Nicolae Ceauşescu a acceptat să boteze copii. Nu mai puţin de cinci fini ai cuplului Elena şi Nicolae Ceauşescu au fost descoperiţi în întreaga ţară. Doi dintre ei locuiesc în Transilvania - într-un sat din judeţul Cluj şi în Deva. Finii au crescut într-o Românie sfâşiată între nostalgiile unora şi anticomunismul altora. Pentru aceşti oameni chiar dacă botezul nu s-a săvârşit în biserică tot religios a rămas , şi sunt mândri că au avut un fin atât de renumit.
Cluj, comuna Recea Cristur, sat Căprioara. Cristina Puica îşi pregăteşte, cum poate, copiii să plece la şcoală. În 1977, când s-a născut, era al optulea copil al familiei Almaş. Familia ei a fost binecuvântată cu 17 copiii. Ea a fost botezată de un om mare. Cel mai mare de atunci: Nicolae Ceauşescu.
"Eram mai mare, când am aflat că am fost botezată de Nicolae Ceauşescu. Tot aşa, a venit cineva de la ziar la noi, eram acasă, şi atunci mi-a spus maică-mea, când eram mai mărişoară - aşa, ca fata - şi i-o trimes la mama că o acceptat să ne boteze", îşi aminteşte femeia.
O cheamă Cristina. A ajuns să fie botezată de Nicolae Ceauşescu, după ce primarul de atunci nu ştia ce să facă pentru a-i ajuta pe părinţii ei, blagosloviţi cu o puzderie de copii. Aşa a apărut scrisoarea trimisă lui Nicolae Ceauşescu. Iar dictatorul, şi-o fi zis că dacă tot e vorba despre suflet - într-o înrudire sufletească aşa cum este botezul unui fin - a acceptat, tot printr-o scrisoare.
Iar restul s-a concretizat în ajutorarea efectivă a familiei. "Ştiu că ne-o luat hăinuţe la toate. Eu eram a opta, fată, dar ştiu că ne-o luat la tăţi. Am primit, nu mai ţin minte, dar ne-o luat la tăţi", spune fina lui Ceauşescu despre ajutorul primit de la fostul conducător al ţării.
La câteva sute de kilometri, la Deva, la un cămin de bătrâni îşi adăposteşte bătrâneţile Carlota Lakatos, fostă mamă eroină a Republicii Socialiste Româ