Companiile publice din energie care nu reuşesc sa treacă pe profit vor face concedieri, a spus Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie.
„Nu mai putem ţine companii de stat pe pierdere. Este valabil şi pentru energie şi pentru toată lumea” a declarat Niţă.
În acelaşi timp, Varujan Vosganian, Ministrul Economiei, a declarat că discuţiile pe care le-a avut în cadrul consultărilor cu Fondul Monetar Internaţional au avut în vedere faptul că există noi companii care s-au înfiinţat, cum ar fi Complexul Energetic Oltenia şi Complexul Hunedoara. „Aceste Complexe Energetice au nevoie de o anumită percepţie de piaţă pentru a putea să îşi îndeplinească programul de privatizare şi probabil că acesta este lucrul ce s-a avut în vedere la prelungirea cu două luni (a acordului actual cu FMI n.r.)”, a spus ministrul de resort.