Probabil că nu vom scăpa prea curînd de seria materialelor de presă în care tineri romîni, în general studenţi, cercetători sau manageri, descoperă cu înfiorare şi evlavie splendorile Occidentului, în contradicţie cu mizeria lăsată în urmă, în ţara natală. E un soi de exotism întors pe dos: dacă Occidentul ne priveşte adesea ca pe ceva bizar, greşit sau derizoriu, un mare număr de români priveşte Occidentul ca pe ceva fabulos, măreţ şi neverosimil la modul exemplar.

Evident, imaginea pe care o transmit ei e una puternic mitizată şi deformată, o serie de clişee care nu constituie, de fapt, o poveste foarte personală, aşa cum sînt ele prezentate, ci care se înscrie sistematic într-o poveste colectivă mai largă. Iar problema cu aceste poveşti este dublă: în primul rînd, ar trebui să găsim un fundal cît de cît real pentru aceste fabulaţii, apoi să înţelegem semnificaţia lor şi a nevoii care le creează.

Hotnews publică povestea unei studente la medicină din România care a făcut unul din anii de facultate la Paris. Să luăm pe rînd clişeele. Parisul are un aeroport extraordinar de mare, iar oamenii sînt civilizaţi şi zîmbesc. Exotismul paradoxal merge pînă acolo încît la Paris tînăra studentă vede pentru prima oară de aproape “oameni de culoare” (deşi putea cu uşurinţă să vadă această specie bizară şi în primii 3 ani de studenţie de la Bucureşti).

Spitalul e ca “o navă spaţială”, de o “curăţenie exemplară” şi se remarcă mai ales prin faptul că are “o dotare normală în vest” (într-adevăr, remarcabil), care se traduce prin existenţa unui mare număr de calculatoare şi prin faptul că pacienţii sînt consultaţi în cabinete individuale în care există chiuvete, produse de dezinfecţie, comprese şi truse medicale! Aceste dotări cu adevărat şocante sînt suficiente pentru ca studenta noastră, care probabil că plecase deja din ţară cu hotărîrea de a fi extrem de impr