Tocmai s-a desfăşurat vizita echipei Fondului Monetar în România şi reproşurile făcute guvernului Ponta privind lipsa de reacţie în faţa condiţiilor puse de organismele financiare internaţionale s-au înteţit. Diferen­ţele de politică fiscală între precedentele guverne şi cel condus de Victor Ponta există, dar aces­tea par să conteze mai puţin. Poate cel mai bine a sintetizat această stare de spirit Klaus Johannis, primarul Sibiului, care reacţiona astfel: "Nu pot să spun că e bine sau rău, pot doar spune că abordarea este doar copy-paste cu ce am avut înainte". Pe de altă parte libertatea de care dis­pune guvernul Ponta în relaţia cu FMI este limitată. Oare însă, Româ­nia, care a suportat politici de austeritate de o duritate extremă, nejustificate nici de deficit, nici de datoria externă, nu ar fi putut profita de autocritica pe care chiar FMI-ul şi-a făcut-o acum doar câteva zile? Când Olivier Blanchard, economistul şef al FMI a admis acum trei săptămâni, că modelul matematic folosit de ins­tituţie pentru a calcula impactul politicilor de austeritate a subestimat reacţia psihologică a consumatorilor. În mare, statisticienii FMI au calculat că austeritatea va afecta doar cu un punct procentual cererea, pe când în realitate impactul a fost de trei puncte procentuale. Altfel spus, economiştii Fondului au ignorat, cum explica în New York Times Paul Krugman, (articolul Marele eşec - The Big Fail din 6 ianuarie) că în economie "cheltuielile mele sunt veniturile tale şi cheltuielile tale sunt veniturile mele" (But in the economy as a whole, spending and earning go together: my spending is your income; your spending is my income).

Aşa că, fie că vrea, fie că nu, FMI a influenţat prin modelul său matematic politica şi, în special, starea democraţiei. Austeritatea a pus democraţia în defensivă şi a deschis porţile noilor populisme. Şi nu ar fi pentru prima dată când po