Traian Basescu nu poate pleca pentru ca el, nefiind rege, nu ar putea sa abdice – singura posibilitate considera el, de a pleca cu onoare. Probabil si pentru ca ”demisia de onoare” nu ar implica onoare.
Din cate stiu eu, in istoria Romaniei, regii nu au abdicat, ci au fost, mai curand, “abdicati”. Sa luam exemplul lui Cuza: in februarie 1866, un grup de militari au intrat noaptea peste el in casa (spijiniti politic de “monstruoasa coalitie”) si l-au obligat sa semneze actul de abdicare, apoi l-au expediat, in ziua urmatoare, in strainatate. Un alt exemplu: Carol al II-lea – in 1940 Antonescu “l-a abdicat” si l-a trimis cu 7 vagoane (si cu Elena Lupescu), prin Spania, unde Franco nu i-a dat voie sa coboare din tren cateva luni. In fine, pe Regele Mihai, la 3 decembrie 1947, “l-au abdicat” reprezentantul comunistilor si cel al sovieticilor, la Palatul Elisabeta, cu o delicatete care a crapat unul dintre ziduri.
In aceste conditii, nu vi se pare ca “demisia de onoare” ar fi mai onorabila? Sau sa il alegem pe Basescu, mai intai, rege? Avem o sansa, acum, la revizuirea Constitutiei…
Sursa: blog Adrian Nastase