Nu numai Raluca Eminovici, mama sa, fiică de stolnic, primise o profundă educaţie creștin-ortodoxă, ci și tatăl său, Gheorghe Eminovici – om şcolit, care vorbea curent limba germană și o scria acceptabil şi care fusese o vreme administratorul moșiei boierului Balș, prin mijlocirea căruia primise rangul de căminar (în 1841), printr-un decret semnat de domnitorul Mihai Sturza – se bucurase în familia sa (cu origini transilvănene) de o educaţie similară, tatăl său fiind dascăl de biserică. Aceasta era, de altfel, și atmosfera casei căminarului, toţi cei 11 copii (Mihai fiind al șaptelea născut) ai familiei fiind trimiși apoi la diferite școli din Cernăuţi, un centru de învăţământ puternic, aflat pe atunci sub administraţie austriacă. Mai mult, faptul că încă de la vârste fragede copiii căminarului, acasă, erau acomodaţi cu folosirea limbii germane va constitui un avantaj decisiv în frecventarea de mai târziu a cursurilor universităţii vieneze. De această bună însuşire a germanei va beneficia din plin tânărul Eminescu în perioada studenţiei sale vieneze (1869-1872) și berlineze (1872-1874). „Student mai apoi la Viena și la Berlin, oricât de neregulat, Eminescu, indiferent de cantitatea lecturii, își soarbe umanităţile prin cultura germană și capătă o structură (determinată și de originea sa socială) mai mult gotică decât galică. El n’are <>, ci <>, și nu simple <>, ci vădite veleităţi sistematice”, scria George Călinescu în prefaţa celei de-a doua ediţii a volumului „Poezii” (Ed. Naţională Gh. Mecu, București, 1943), de a cărui întocmire se îngrijise. Pe de altă parte, e lesne de sesizat faptul că această educaţie din familie, coroborată cu aceea din școlile cernăuţene – dintr-o Bucovină ruptă din trupul Moldovei și anexatǎ de Austria – ale căror cursuri le va frecventa alături de fraţii săi, avea să traseze contururile unei personalităţ