Liderul mondial a trecut, în finala de la Melbourne, de Na Li cu 4-6, 6-4, 6-3, într-un meci în care tensiunea a fost maximă
Finala de la Melbourne a început ca un meci de fete, cu nesiguranţă pe propriul serviciu, cu multe întrebări, dar şi cu puncte cu o viteză incredibilă şi cu o jucătoare dominînd, Na Li. Ea a reuşit doar o dată să cîştige pe propriul serrviciu, dar era în control şi stăpînă pe teren. Au fost şapte break-uri în prima felie a meciului, o primă felie în care chinezoaica s-a impus cu 6-4. "A fost peste mine în primul set, lovea foarte bine şi făcea ca totul să se întîmple în favoarea ei. A trebuie să-mi ajustez jocul şi să profit de fiecare oportunitate pe care o primeam de la ea", avea să spună mai tîrziu Vika.
Gleznă sucită
Şi-a periat jocul, a avut răbdare şi a cules tot ce era mai bun din tenisul său. În setul al doilea a făcut break încă din primul game. Asta nu era o noutate pentru că şi în primul set reuşise să cîştige pe serviciul adversarei, dar de data aceasta şi-a consolidat avantajul. 3-0 şi lucrurile se schimbau. Aici intervine cineva şi pune cu pipeta un strop de dramă. Na Li alunecă şi îşi suceşte glezna stîngă. În primele secunde nu poate pune piciorul în pămînt. Spectatorii oftează pentru că favorita lor pare că are o problemă gravă. După cîteva minute şi un bandaj gros, chinezoaica revine în teren la fel de flămînda pentru al doilea său trofeu de Mare Şlem. Reuşeşte să cîştige contra serviciului şi lucrurile par să fie în ordinea normală. Totuşi, Na nu mai domină, Azarenka a apăsat alt buton şi are răspunsuri şi antidoturi pentru loviturile inteligente ale chinezoaicei. De data aceasta au fost doar şase break-uri şi un set în favoarea Azarenkăi.
Al doilea trofeu consecutiv
Ce avea să se întîmple în setul al treilea avea să fie exploziv. Începutul a semănat cu al celorlalte seturi. Na