Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Relansarea puciului anti Crin

Publicat in Jurnalul, duminică 27 ianuarie 2013 ·

Spre nedumerirea mea, constat că nimeni nu a observat până acum o aparentă coincidenţă. Călin Popescu Tăriceanu a deschis o noăa linie de atac, diferită de cea a lui Chiliman, dar având ca punct de plecare aceeaşi rampă a Sectorului 1. Locaţia aleasă de fostul premier şi presedinte PNL a fost unul dintre sediile PNL Sector 1, cel din strada Finlanda. Deşi Chiliman l-a atacat pe Antonescu pe trei-patru teme total diferite dar nu şi opuse temei alese de Tăriceanu, operaţiile desfăşurate de cei doi pucişti sunt concertate. Chiliman şi Tăriceanu vizează, practic, acelaşi lucru. Decapitarea conducerii PNL. Chiar dacă sau tocmai fiindcă ei lovesc din direcţii diferite.

Călin Popescu Tăriceanu, un politician liberal printre cei mai redutabili, cu un palmares excepţional, preşedinte PNL şi premier performant, care a rezistat perioadei de ascensiune a lui Traian Băsescu, aflându-se practic în război cu acesta, a declanşat din sediul Finlanda al PNL Sector 1 Bucureşti un atac pe cât de dur, pe atât de surprinzător împotriva lui Crin Antonescu. Fără a-l identifica pe preşedintele PNL şi candidatul USL la cea mai înaltă funcţie în stat cu întreg partidul, pot afirma, fără nicio teamă că aş comite o eroare, faptul că modul în care a fost construit discursul lui Tăriceanu reprezintă o provocare pentru întregul partid şi chiar pentru USL. În esenţă, pentru cine încă nu este pus în temă, Tăriceanu, fără a contesta şansele reale ale lui Antonescu de a-şi recâştiga la Congresul din februarie funcţia de preşedinte PNL, pune în discuţie, într-un mod şocant, chiar scandalos, calitatea acestuia de candidat la preşedinţia României.

Este o lovitură sub centură. Dacă Tăriceanu îşi va găsi suficienţi adepţi – eu unul mă îndoiesc de acest lucru – ar fi si o lovitură năprasnică, cu consecinţe pe cât de previzibile, pe atât de nefaste pentru liberali. Să ne imaginăm că s-ar

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 2 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Oscar 2025 | Lista completă a câștigătorilor

Wall-Street.ro acum o ora
Filmul "Anora" a fost marele câştigător al celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Oscar, unde această peliculă regizată de cineastul Sean Baker a câştigat cinci trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun lungmetraj", scrie Variety, preluat de

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Video Gestul de recunoștință făcut de Sebastian Stan pentru mama sa, la gala Premiilor Oscar. Georgeta Orlovschi: „Nu aș putea fi mai mândră”

Adevarul acum o ora
Sebastian Stan a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor cu rolul lui Donald Trump din „The Apprentice". Premiul a fost, însă, câștigat de Adrien Brody pentrul rolul jucat în „The Brutalist".

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Tragedie în Pitești. O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil

Ziare.com acum o ora
O femeie de 45 de ani a murit luni dimineaţă, 3 martie, după ce ar fi căzut de la etajul al treilea al unui imobil din municipiul Piteşti, zona Craiovei. Polițiștii au întocmit un dosar penal. „În dimineaţa zilei de luni, 3 martie, poliţiştii piteşt

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Trump a invitat la Casa Albă un ostatic israelian eliberat de Hamas

Mediafax acum 3 ore
Sharabi, care a fost eliberat din Gaza după 16 luni de captivitate, ar urma să se întâlnească marţi cu Trump, alături de alţi ostatici eliberaţi, după ce preşedintele american l-a văzut descriind la televiziunea israeliană înfometarea severă şi viol

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°