Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tăriceanu: I-am propus de două ori lui Antonescu să fie ministru, a refuzat. El nu m-a solicitat

Publicat in Mediafax, duminică 27 ianuarie 2013 ·

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică seară, că i-a propus de două ori actulului lider al PNL, Crin Antonescu, să fie ministru în Cabinetul pe care îl conducea, fie la Educaţie, fie la Externe, dar a fost refuzat.

Afirmaţia lui Tăriceanu a venit în contextul în care preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a reproşat faptul că nu s-a implicat în activitatea partidului sau a Guvernului.

"N-am ce să vin să intru iarăşi în concurenţă cu ceilalţi colegi care sunt numeroşi şi care doresc să ajungă şi ei miniştri sau pe alte funcţii din partid sau la nivel parlamentar. (...) Cred că aşa era normal, ca preşedintele partidului să mă întrebe: poţi să-ţi asumi responsabilitate, ai vreo disponibilitate în sensul ăsta?", a explicat Tăriceanu.

Fostul lider al PNL a menţionat că, în momentul în care ocupa poziţia de premier şi de preşedinte al partidului, el a avut iniţiativa de a-i propune lui Crin Antonescu de două ori funcţia de ministru.

"Când eram prim-ministru, trebuie să recunosc că nu l-am văzut pe domnul Antonescu ieşind cum ieşeau poate foarte mulţi colegi în faţă în încercarea de a prinde un post. (...) În repetate rânduri i-am propus să preia o responsabiliate importantă, dânsul mi-a spus că nu vrea şi sigur că în condiţiile astea iei act şi cu asta basta. I-am propus de două ori să fie ministru în două funcţii distincte şi în două momente distincte, odată a fost cred vorba de Ministerul Educaţiei şi a doua oară de Ministerul de Externe cred", a povestit Tăriceanu.

De asemenea, fostul premier a susţinut că şi-ar fi dorit ca, având în vedere statutul său de fost preşedinte al partidului, să fie solicitat, mai ales că şi-a anunţat disponibilitatea de a se pune "în serviciul USL". "Mai mult de atâta nu fac, adică nu să mă duc să stau, să bat la uşă, să cer aşa ceva...", a mai explicat Tăriceanu.

Preşedintele PNL, C

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizia CCR de renumărare a voturilor în alegerile prezidenţiale din România face înconjurul lumii. Presa internaţională explică în ce context a apărut această decizie

News.ro acum o ora
Presa internaţională a preluat rapid ştirea că în România Curtea Constituţională a decis joi să fie renumărate voturile din primul tur al alegerilor prezidenţiale şi explică în ce context complicat a intervenit această decizie, notând că unii observ

Traian Băsescu, după anunțul CSAT: „Râde şi Medvedev de noi că ne-am prins după 3 zile”

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat joi seară că alegerile prezidenţiale sunt o problemă de securitate naţională și trebuie tratată ca atare de către toate instituţiile statului, pentru că preşedintele este persoana „care va avea acces la toa

Biroul Electoral Central a validat rezultatele referendumului din Capitală - Opţiunile valabil exprimate reprezintă peste 40% dintre persoanele înscrise pe listele permanente, la toate cele trei întrebări

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central a validat, joi, rezultatele referendumului din Capitală, întricât opţiunile valabil exprimate reprezintă peste 40% dintre persoanele înscrise pe listele permanente, la toate cele trei întrebări. ”Având în vedere procesele-ve

Ca și în cazul lui Netanyahu, Franţa refuză să spună dacă l-ar aresta pe Putin în baza mandatului CPI

Ziare.com acum 33 minute
Aflată sub presiune din cauza poziţiei sale referitoare la mandatul internaţional de arestare emis pe numele prim-ministrului Israelului, Franţa a refuzat joi, 28 noiembrie, să confirme dacă ar fi dispusă să-l aresteze pe liderul rus Vladimir Putin

Fostul antrenor al lui Halep, 3 motive pentru care Iga Swiatek a fost suspendată mai puțin ca Simona: „Sunt convins”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Firicel Tomai, fostul antrenor al , a comentat (23 de ani, 2 WTA) pentru că a fost testată pozitiv cu trimetazidină, o substanță dopantă.

Lasconi estimează un scor de peste 20%, chiar 25%, pentru USR la alegerile parlamentare

G4Media acum 3 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, estimează că partidul ar putea obţine un scor de peste 20%, chiar 25%, la alegerile parlamentare de duminică, transmite Agerpres. „Eu cred că am putea să depăşim 20%, chiar 25. E important să te documentezi şi după ce

Alegeri 2024 Biserica Ortodoxă Română, apel la rugăciune și calm în contextul alegerilor electorale actuale

Ziua Constanta acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română face un apel la rugăciune, calm și discernământ în contextul alegerilor parlamentare și prezidențiale actuale. Respingem ferm orice formă de manifestare care incită la dezbinare și ură și ne dorim ca dialogul la nivelul într

Cipru retrage zeci de paşapoarte „de aur” acordate unor oligarhi, printre care Oleg Deripaska

News.ro acum 3 ore
Cipru a revocat mai multe zeci de paşapoarte acordate unor persoane de înalt profil, în special oligarhi ruşi, care au dobândit cetăţenia prin controversatul său program „viza de aur”, scrie POLITICO. Programul „paşaport contra bani”, care a fost su

Pavel Popescu, vicepreşedinte ANCOM, clarifică declaraţiile privind suspendarea TikTok: „Nu mă ameninţaţi cu moartea”

Mediafax acum 4 ore
Într-o postare pe Facebook, Popescu a precizat că opinia exprimată miercuri a fost una „exagerată” şi „strict personală”. „Mânat de dorinţa sinceră de a pune umărul la rezolvarea acestei situaţii delicate, aseară am propus o soluţie EXAGERATĂ: suspe

A patra zi de proteste față de Călin Georgescu, la București. „Călin, Călin, du-te la Kremlin”

Ziua Constanta acum o ora
Sute de persoane au ieșit din nou în stradă, joi seară, 28 noiembrie 2024. Manifestațiile continuă pentru a patra seară consecutivă. Susținătorii lui Călin Georgescu organizează contramanifestații în paralel cu protestele Oamenii fac un nou protest

Vremea

București
acum

joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/9°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

5°/9°
vin.

6°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/6°
sâm.

1°/5°
dum.

3°/9°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°