Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarii din 16 localităţi braşovene au bătut palma pentru RAT-ul metropolitan

Publicat in News Brasov, luni 28 ianuarie 2013 ·

Municipalitatea braşoveană a bătut palma cu edilii din alte 15 localităţi, din zona metropolitană Braşov, pentru constituirea Asociaţiei Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Braşov. Conform hotărârii adoptate de aleşii locali, personalul acesteia are rolul de a face demersurile pentru organizarea eficientă a sistemului de transport public şi acoperirea nevoilor de mobilitate ale tuturor locuitorilor din zona metropolitană. „Din experienţa oraşelor şi aglomerărilor urbane din statele Uniunii Europene, organizarea la nivel metropolitan a sistemelor de transport public a contribuit la dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale prin asigurarea necesarului de mobilitate a locuitorilor şi implicit accelerarea procesului de dezvoltare economică şi socială”, se precizează în raportul de specialitate care a stat la baza constituirii acestei Asociaţii şi a aprobării hotărârii de Consiliu Local.

La nivelul zonei metropolitane Braşov, realizarea unui sistem de transport la nivel metropolitan poate avea o serie efecte benefice cum ar fi creşterea nivelului de siguranţă şi confort al călătorilor, optimizarea traficului, creşterea mobilităţii populaţiei în interiorul spaţiului metropolitan către zone de interes public (zone de dezvoltare economică, zone comerciale, spaţii de agrement şi petrecere a timpului liber), dar şi dezvoltarea turismului în spaţiul metropolitan, prin asigurarea posibilităţii turiştilor de a ajunge facil la diverse obiective turistice din interiorul Zonei Metropolitane Braşov cu ajutorul transportului public.

Primăria Braşov a participat la patrimoniul iniţial al Asociaţiei cu suma de 250 de lei, cotizaţia anuală pentru fiecare localitate urmând să fie de 300 de lei. Unul dintre proiectele prioritare pe care autorităţile braşovene îl pregătesc spre finanţare în perioada 2014 – 2020 este crearea unui operator regional

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 10 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 11 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 11 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 7 ore
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 14 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°