În România speranţa moare odată la patru ani. Mai exact, la câteva luni după ce noii aleşi îşi ocupă locurile în Parlament. Aşa a fost şi în urmă cu patru ani, aşa este şi acum. Când este vorba de a-şi acorda privilegii, noii aleşi uită de ce i-au trimis alegătorii în forurile legislative ale ţării. La începutul lui 2013, cel puţin două aspecte confirmă această tendinţă: întărirea imunităţii şi păstrarea prevederii care le dă dreptul să fie şi legiuitori şi dascăli.
În mod cert, toţi aleşii care ajung în Parlament încep să se creadă un fel de mici dumnezei. Doar aşa se explică tendinţa de a se situa în permanenţă deasupra legii, de a se proteja de justiţie. Dacă te ştii curat şi nu ai de gând să furi, de ce să te intereseze consolidarea imunităţii?
Spre deosebire de cetăţenii acestei ţări, egali (între ei) în faţa legii, în cazul parlamentarilor, cererea de reţinere, arestare sau percheziţie trebuie să conţină
Ca un plus la ce scrie în Constituţie cu privire la imunitatea demnitarilor, legii i s-a mai adăugat un amendament şi anume ca cererea să conţină „temeiurile de fapt și de drept”.
Aşadar, dacă un procuror vrea să aducă în faţa judecătorilor un parlamentar, pe motiv că a furat, violat sau ucis pe cineva,
se explică în raportul adoptat de Comisia permanentă privind Statutul.
Prin urmare, adunătura aceea de guzgani rozalii, analfabeţi („Jiji” este aici un exemplu), buldoci în călduri sau alte specimene care au ajuns în forul legislativ al ţării, împărţind găleţi galbene, roşii sau portocalii prin sate şi comune (evident, nu generalizăm, dar dacă facem un calcul mai mult de jumătate dintre parlamentari se încadrează aici) va decide dacă vecinul de palier, hoţ, violator sau criminal va fi deferit justiţiei pentru a fi judecat.
Mulţi dintre dumneavostră sunt încă de pe acum curioşi să vadă ce înseamnă „motivele concrete şi temeinice