Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pronunţare la Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul de corupţie al primarului din Arad. Gheorghe Falcă este judecat pentru luare de mită şi abuz în serviciu

Publicat in Adevarul, luni 28 ianuarie 2013 ·

Curtea de Apel Alba Iulia se pronunţă luni în dosarul de corupţie al primarului din Arad, Gheorghe Falcă. La instanţa de fond, Tribunalul Alba, Falcă şi ceilalţi trei inculpaţi au fost achitaţi pentru toate acuzaţiile aduse de procurorii DNA.

Curtea de Apel judecă apelul formulat de procurorii DNA. Sentinţa care va fi pronunţată luni de instanţa d ejudecată va putea fi atacată cu recurs. Decizia definitivă în dosar va fi luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Falcă a fost deferit justiţiei pentru luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice, urmat de obţinerea unui avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave.

La Tribunalul Alba, alături de Gheorghe Falcă au fost achitaţi şi ceilalţi trei inculpaţi: Francisc Demeter, Radu Gavril Vasil şi Florica Mioara Popa. Sentinţa a fost pronunţată în luna mai 2012 pe motiv că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii. (în baza dispoziţiilor art.11 pct.2 lit.a Cod de procedură penală raportat la art. 10 lit.d Cod de procedura penală).

Dosar strămutat la Alba Iulia

Procesul a fost strămutat de la Arad la Alba, în urma unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), la sfârşitul lunii februarie 2011 la solicitarea procurorilor DNA, care au considerat că procesul nu ar putea fi judecat în condiţii acceptabile din punctul lor de vedere la Tribunalul Arad.

Primarul Gheorghe Falcă a fost trimis în judecată de procurorii DNA în 2007. Alături de acesta au mai ajuns în faţa instanţei Francisc Demeter, administrator al SC Elecon Plus SRL Arad, Radu Gavril Vasil, director al aceleiaşi firme şi Florica Mioara Popa, şef Serviciu Administrare Patrimoniu în cadrul Primăriei Arad. Falcă este acuzat de abuz în serviciu şi luare de mită.

Anchetatorii au stabilit că, în cursul lunii martie 2005, în calitate de primar al

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Olt: Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren cu 70 de călători. Un tânăr acuză dureri de cap şi ameţeli / Vagonul a fost izolat / Precizările CFR Călători - FOTO

News.ro acum o ora
Autorităţile din judeţul Olt au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren de călători, în zona localităţii Radomireşti. În tren se aflau 70 de persoane. Unul dintre pasageri, cu dureri de cap şi ameţeli,

ÎCCJ a decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%

News.ro acum o ora
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%, decizia fiind obligatorie. ÎCCJ s-a pronunţat pe această chestiune î

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: de la ger la temperaturi de primăvară

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis estimările pentru perioada 17 februarie - 2 martie 2025. BANAT În primele două zile media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 2 grade. După aceasta, temperaturile diurne vor creşte uşo

George Simion: Nu vom depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până nu avem semnături din partea tuturor membrilor opoziţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că AUR nu va depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până când aceasta nu va fi semnată de toţi membrii din opoziţie, inclusiv de cei de la USR.

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 4 ore
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

Doi parlamentari POT, excluși din partid pentru „promovarea și încurajarea violenței” / Reacția lor

HotNews acum 2 ore
Partidul Oamenilor Tineri (POT), condus de Anamaria Gavrilă, a anunțat luni că a exclus din formațiunea politică doi parlamentari: deputata Monica Ionescu și deputatul Radu Ionescu, soț și soție. Cel din urmă a îmbrâncit o colegă de partid, iar Moni

Un tren de călători a deraiat între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului / Traficul feroviar în zonă este oprit

News.ro acum 4 ore
Un tren de călători a deraiat, luni, între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului, au anunţat reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, care au precizat că traficul feroviar este oprit în zonă, iar echipele de intervenţie din cadrul S

UPDATE Vâlcea: Pericol de explozie în Băbeni din cauza unui accident rutier/ Ţeavă de gaz retezată, scăpări mari de gaze, locatari evacuaţi/ A fost transmis mesaj RO-ALERT/ Detalii despre accident

News.ro acum 2 ore
Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, luni la prânz, să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de prim ajutor la un accident rutier produs în oraşul Băbeni. În urma accidentului, a fost retezată o ţe

Nicuşor Dan: Solicit primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare

Mediafax acum o ora
Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, le-a solicitat primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare pentru deszăpezirea străzilor. Să intervină de urgenţă pe străzile laterale şi trotuare şi să demonstreze că nu au primit ban

Liberalul Rareș Bogdan se întoarce la Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum o ora
Realitatea Plus anunță că Rareș Bogdan, fost prim-vicepreședinte PNL, sa va întoarce ca invitat permanent la postul TV unde s-a consacrat ca realizator de televiziune până în anul 2019, când a candidat cap de listă la europarlamentar pe listele libe

Vremea

București
acum

-3°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-9°/-1°
Iasi
acum

-1°
lun.

-4°/-0°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

lun.

-0°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-5°/0°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/1°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°