Sistemul de ancorare improvizat este cauza producerii accidentului în care un şofer a răsturnat un tir încărcat cu bere, pe centura de ocolire a Timişoarei.
Poliţiştii au stabilit că şoferul tirului încărcat cu bere, care s-a răsturnat acum o săptămână pe centura de ocolire a municipiului Timişoara, este responsabil pentru incident. Comisarul-şef Dragoş Dumitraşcu, şeful Secţiei 1 Poliţie Rurală Timiş, spune că şoferul a fost sancţionat pentru că nu a respectat regimul legal de viteză şi nu a adaptat-o la condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă. În plus, conducătorul auto nu a ancorat bine lăzile cu bere şi, pe centura de ocolire a Timişoarei, în sensul giratoriu care duce spre Aeroport, prelata camionului s-a desfăcut şi întreaga încărcătură a căzut pe şosea. Sistemul de ancorare improvizat de şofer s-a limitat la... o sfoară. Marfa nu o va plăti, însă, aceasta fiind asigurată. Urmează să se stabilească exact paguba, pentru că aceasta nu a fost în totalitate distrusă.
Tirul care transporta marfă de la Timişoara spre Arad s-a răsturnat, săptămâna trecută, într-un sens giratoriu pe centura de ocolire a Timişoarei. O mare parte din lăzile pline cu bere au ajuns pe şosea, îngreunând traficul, până când şoseaua a fost curăţată. Încă de la primele cercetări, vina părea să fie a şoferului, pentru că nu a ancorat bine lăzile cu bere. La faţa locului a sosit un alt tir, care a preluat transportul.
Sistemul de ancorare improvizat este cauza producerii accidentului în care un şofer a răsturnat un tir încărcat cu bere, pe centura de ocolire a Timişoarei.
Poliţiştii au stabilit că şoferul tirului încărcat cu bere, care s-a răsturnat acum o săptămână pe centura de ocolire a municipiului Timişoara, este responsabil pentru incident. Comisarul-şef Dragoş Dumitraşcu, şeful S