La o lecturare sumară a bugetului propus spre aprobare Parlamentului, pentru anul 2013, se constată că ponderea cheltuielilor cu salariile din sectorul public în PIB devine aproape 7,5%, în condițiile în care, în anul 2012, același indicator nu a depășit 7%. Această suplimentare a anvelopei salariale, ca pondere în PIB, provine din intenția guvernului de a crește cheltuielile salariale din sectorul public cu 13%. Nu condamn aceasta intenție a autorităților publice, deoarece sectorul public se află în competiție cu cel privat și, dacă statul vrea oameni pregătiți care să lucreze pentru el, am susținut întotdeauna că aceștia trebui remunerați corespunzător. Mă surprinde însă această atitudine, atâta timp cât actuala putere critica – pe când era în opoziție – decizia de a tăia, de-a valma, salariile din sectorul bugetar cu 25%. În opinia mea, total greșit și atunci, și acum.

Și mai de neînțeles însă este modalitatea prin care statul a ales să finanțeze acest surplus care apare, inevitabil, la nivelul cheltuielilor sale aferente: prin introducerea unui pachet de măsuri fiscale - restrictive pentru mediul de afaceri, dar generatoare de resurse la nivelul bugetului general consolidat – în loc să procedeze la o restructurare masivă a numărului de salariați din sectorul public, în măsură să creeze un mediu competitiv și stimulativ între aceștia (iar, în final, să rămână cei care chiar au ceva de lucru, nu care plimbă 2 hârtii dintr-un birou în altul).

Referitor la pachetul de măsuri fiscale, implementat foarte recent prin publicarea unor acte normative în Monitorul Oficial din data de 23 ianaurie 2013, aș face următoarele observații:

- taxarea suplimentară a firmelor din domeniul energetic și al celor care exploatează resurse minerale nu pot spune că este un lucru rău. Dimpotrivă. Rău este că acel miliard de lei – previzio