În fiecare an, în data de 27 ianuarie, Centrul Cultural Nicăpetre (strada Belvedere nr. 1) este gazda unor activităţi dedicate aniversării marelui artist brăilean Nicăpetre. Anul acesta expoziţia de sculptură împreună cu desenele şi fotografiile care o întregesc au oferit un cadru special pentru a urmări ultimul interviu (neterminat) al sculptorului, datat 12 ianuarie 2008.
Nicăpetre este o personalitate complexă a artei româneşti, strâns legată de locul naşterii sale, pe care se cuvine să o cunoaştem.
De la debutul în arta românească (1969, Bucureşti, expoziţia Cariatide, galeria Simeza) Nicăpetre a lucrat, fără întrerupere, la construirea a ceea ce trebuia să devină OPERA lui.
Înzestrat cu toate calităţile necesare unui sculptor - talent, viziune, forţă fizică- şi conştient de valoarea sa a înaintat greu, dar fără ezitare, pe drumul despre care credea că i-a fost destinat.
Pentru artă, în tinereţe s-a retras din lume, izolându-se la cariera de la Măgura Buzăului, la meşterul pietrar Anton Frăteanu din Ciuta, de la care a învăţat să se apropie de sufletul pietrei şi s-o cioplească, folosind uneltele tradiţionale ale cioplitorilor ţărani: ţiul, pupăza, scoaba.
Pentru a putea crea a ales să fie liber, părăsindu-şi ţara şi despărţindu-se de familie, dar a înţeles curând că ceea ce obţinuse era libertatea de a relua drumul de la capăt, în condiţii dintre cele mai nefavorabile. A muncit ca un sclav atât pentru supravieţuire cât şi pentru a obţine consacrarea în ţara de adopţie. În anul 1991, după mai multe expoziţii de succes în Canada, arta lui Nicăpetre a fost distinsă cu Marele Premiu al Concursul International de Sculptură Henri Moore de la Hakone (Japonia), iar lucrarea premiată, Adam şi Eva, a intrat în colecţia Muzeului Regal din Tokio.
În anul 2002 Nicăpetre s-a întors acasă învingător, şi de atu
