Controlorii Regiei Autonome de Transport din Bucureşti (RATB) deţin de câteva luni o nouă tehnologie cu ajutorul căreia îi pot depista pe călătorii frauduloşi. RATB a încheiat în vară un contract prin care a achiziţionat 200 de smartphone-uri dotate cu o tehnologie de verificare a cartelelor de călătorii. Pentru fiecare bucată regia a plătit aproximativ 1.300 de lei, însă softul destinat acestei unelte este de aproximativ şase ori mai scump.
Potrivit Regiei Autonome de Transport Bucureşti, noile gadgeturi cu care sunt dotaţi controlorii îi ajută pe aceştia să se camufleze mai bine şi astfel să îşi mărească eficienţa.
Echipamentele portabile de care dispun acum pot verifica validitatea titlurilor de transport şi pot emite carduri de suprataxă pentru cei prinşi fără bilet, datorită tehnologiei NFC (Near Field Communication) de care dispun.
Cele 200 de aparate sunt nişte smartphone-uri Samsung Google Nexus, care au fost cumpărate cu 1.300 de lei bucata. În urma îmbunătăţirilor aduse de către firma S.C. UTI GROUP S.R.L., aceste smartphone-uri au ajuns să coste aproximativ 7.000 de lei. Astfel, investiţia unui astfel de dispozitiv se va amortiza după aplicarea a 170 de amenzi a câte 50 de lei.
Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii RATB, la data de 19 octombrie 2011, a fost organizată o procedură de achiziţie pentru 50 astfel de echipamente portabile de control carduri, cu software-ul aferent, iar la data de 19 iunie 2012 s-au achiziţionat 150 de astfel de echipamente.
„Valoarea totală a celor două contracte a fost de 1.392.865 lei, sumă ce reprezintă dispozitivele de control, softul aferent, licenţe, reconfigurare şi reproiectare servicii software, echipamente de reîncărcare carduri la centrele de vânzare RATB. „Menţionăm că diferenţa dintre contravaloarea fiecărui aparat de control în parte şi valoarea rezultată pentru fiecare unitate