Nu sunt bani la Buget pentru Autostrada Transilvania. Având în vedere resursele bugetare, finalizarea autostrăzii s-ar putea realiza prin parteneriat public privat sau prin concesiune.
Anunţul a fost făcut de ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, Dan Şova, luni, la audierile comisiilor parlamentare de specialitate reunite. “Bugetăm datorii de 46 milioane euro pentru Bechtel. Autostrada Transilvania nu poate fi finalizată din resurse bugetare. Este mult prea scumpă, singura soluţie pe care o avem este cu parteneri externi pentru a o face în parteneriat public privat sau concesiune. Altă soluţie nu există. Dacă cineva poate găsi finanţare pentru concesiunea acestei autostrăzi există deschidere totală. Ea va fi luată şi dată în concesiune sau parteneriat public privat. Din datele bugetare pe cale le avem va fi dificil”, a declarat Dan Şova.
CNADNR are un buget de şapte miliarde lei în 2013, din care 5,2 miliarde lei pentru cheltuieli de capital (investiţii), potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice .
Nu sunt bani la Buget pentru Autostrada Transilvania. Având în vedere resursele bugetare, finalizarea autostrăzii s-ar putea realiza prin parteneriat public privat sau prin concesiune.
Anunţul a fost făcut de ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, Dan Şova, luni, la audierile comisiilor parlamentare de specialitate reunite. “Bugetăm datorii de 46 milioane euro pentru Bechtel. Autostrada Transilvania nu poate fi finalizată din resurse bugetare. Este mult prea scumpă, singura soluţie pe care o avem este cu parteneri externi pentru a o face în parteneriat public privat sau concesiune. Altă soluţie nu există. Dacă cineva poate găsi finanţare pentru concesiunea acestei autostrăzi există deschidere totală. Ea va fi luată şi dată în conc