Fiindcă n-a exclus să candideze la preşedinţia României, a fost exclus din partid. I s-a întâmplat, anul trecut, lui Mircea Geoană. I s–ar putea întâmpla acum lui Călin Popescu Tăriceanu. La fel ca şi Geoană, Tăriceanu este acuzat că face jocul Cotrocenilor şi că dezbină USL. La fel ca şi Geoană, Tăriceanu a fost tras pe linie moartă în formaţiunea pe care a condus-o timp de peste patru ani. Bilanţul său politic este, însă, complet diferit de cel al omologului PSD-ist. Liberalii nu prea au ce să-i reproşeze. Nici ca şef de partid, nici ca premier. În cazul său, suspiciunile de “trădare” sunt complet absurde.
Să ne amintim: Tăriceanu a zădărnicit planul absorbţiei PNL într-un monolit pro-prezidenţial, asumându-şi riscurile unui război deschis cu Traian Băsescu, aflat în plină glorie. A scos PD-ul de la guvernare şi a reuşit să supravieţuiască la Palatul Victoria cu doar 20 la sută în Parlament (plus, desigur, susţinerea PSD-ului, îngrozit de perspectiva anticipatelor). A rezistat celor mai murdare atacuri utilizate vreodată în bătălia politică, erodându-se surprinzător de puţin. E adevărat, a şi avut noroc de creştere economică. S-ar putea ca tocmai de aici să i se tragă ponoasele de azi.
Nu, Tăriceanu nu este în acest moment o ameninţare pentru Crin Antonescu. Dar ar putea să devină, dacă guvernarea USL dezamăgeşte. Şi sunt multe şanse să o facă, având în vedere contextul internaţional şi aşteptările nerealiste ale unui segment important din electorat. După ani apăsători de criză, românii ar putea fi tentaţi să idealizeze guvernarea Tăriceanu, amintindu-şi-o ca pe o epocă de binecuvântată prosperitate. Fostul premier liberal ar putea reveni atunci pe cai mari în politică. Aşa ceva nu se poate întâmpla, desigur, până la congresul PNL din martie. Până la prezidenţialele din 2014 este, însă, timp suficient. Crin Antonescu ştie asta. Ceea ce pare să
