Literatura hotelurilor s-a îmbogăţit cu un roman istoric şi de moravuri contemporane*. N-ar fi o surpriză că Simona Sora a trecut de la critică la epică. Avea stofă de romancier. Dan C. Mihăilescu o aştepta de mult să dea proba practică. Mi-a plăcut Hotel Universal şi cred că Simona Sora nu se va opri aici ca romancieră. N-o dă pe metaliteratură, ca să arate că se pricepe şi la proză, la o adică.

Îşi ia personajele în serios, pare să se fi documentat la fel de serios pentru partea istorică a romanului ei, iar în materie de observaţie contemporană te cucereşte cu satira şi umorul ei. Hermeneuta de la Dilema veche porneşte de la povestea unei clădiri din buricul Bucureştiului, construită de unul Hagi Tudorache, negustor, pe cînd începea să se modernizeze Capitala, şi-o aduce la zi, cînd din hotel a ajuns cămin studenţesc şi loc de întîlniri cu ora. Negustorul a ridicat hotelul împreună cu alţi doi asociaţi, deasupra unei pivniţe puturoase, unde s-ar fi întîlnit masonii în secret, să pună ţara la cale. În ultimii ani ai comunismului, hotelul lui Tudorache, care trecuse prin multe şi pînă atunci, avea o temeinică şi întru totul meritată reputaţie de bordel. După o noapte de negocieri, studenţimea revoluţionară i-a schimbat destinaţia – şi nu prea! – în cămin.

Prin hotel şi prin romanul Simonei Sora se perindă masoni, negustori, miliţieni, curve, securişti, activişti, studenţi. Se întîlnesc aici lumile a două începuturi continuate anapoda, cea de pe vremea ambiţiosului Hagi Tudorache şi cea de după revoluţia din ’89, fiecare cu misterele, speranţele şi eşecurile ei, într-o continuitate a grotescului. Hotelul cu pretenţii occidentale al hagiului e ridicat pe rămăşiţele de neînlăturat ale unei clădiri orientale, iar în căminul naivelor speranţe studenţeşti supravieţuieşte bordelul comunist, cu administratorul său care şi-a mutat la noul serviciu secret jum