Aproape 100 de elevi, profesori, educatori și părinți au marcat Ziua Unirii, în cadrul unei manifestări intitulate Șezătoarea la români.
Astfel, participanți de la Liceul special Sf. Stelian, două centre de plasament, Grupul Școlar Dimitrie Negreanu, Școala nr. 6, invitați de la Muzeul Județean / Secția de Etnografie (muzeograf Steliana Băltuță), Fundația Ștefan Luchian (prof. Aglaia Corneanu) și Centrul Europe Direct s-au implicat într-un program complex, coordonat de de dooamna prof. Alina Răileanu, de la Liceul Sf. Stelian.
Programul a cuprins între altele: prezentarea tradițiilor și obiceiurilor populare locale, cu aplicații practice, expoziții, audiții muzicale, interpretări de cântece și dansuri populare, o adaptare după povestea lui Moș Ion Roată și Unirea de Ion Creangă, o tombolă-concurs cu zeci de premii în obiecte. Totul a culminat, firește, cu Hora Unirii, cântată și dansată împreună de toți cei prezenți.
A impresionat participarea entuziastă a tuturor, de la copii din ciclul primar până la pensionari, cunoștințele aprofundate în materie de tradiții populare dobândite pe parcursul evenimentului și coordonarea fără cusur a întregii manifestări.
Galerie foto: https://plus.google.com/photos/105670496466333076092/albums/5837084654392447297?authkey=CIiH5sflsLb56AE APC Botosani - Centrul Europe Direct Botosani http://www.europedirectbotosani.ro/ Botosani eurochannel Canal video 1.600.000 vizualizari 1200 vizualizari zilnic! http://www.youtube.com/profile?user=raducaj
Autori: www.europedirectbotosani.ro
Aproape 100 de elevi, profesori, educatori și părinți au marcat Ziua Unirii, în cadrul unei manifestări intitulate Șezătoarea la români.
Astfel, participanți de la Liceul special Sf. Stelian, două centre de plasament, Grupul Școlar Dimitrie Negreanu, Școala nr. 6, invitați de la M