Descrierea ironică a împrumuturilor bancare făcută de Mark Twain („bancherul este acea persoană care îți oferă o umbrelă în zile senine și ți-o ia înapoi în zile ploioase”) se aplică în prezent mai bine ca niciodată piețelor internaționale de capital. România a fost martoră a acestei situații în ultimii trei ani, când finanțarea deficitului de cont curent a fost mai dificilă și a necesitat măsuri dure în politica economică a țării.

În aceste circumstanțe, investițiile străine devin esențiale, îndeplinind un rol dublu: asigurarea de fonduri pentru balanța de plăți a țării pe termen scurt și creșterea competitivității pe termen lung. Energia este în general considerată sectorul economic din România care are nevoie de cele mai mari investiții de capital. Estimări diferite situează necesarul de investiții în sectorul energetic la peste 60 de miliarde de euro în următorii 10 ani, ceea ce înseamnă o medie anuală de 5% din PIB-ul României.

Investițiile în energie mai au o latură interesantă, spre deosebire de umbrela lui Mark Twain - ele nu pot fi luate înapoi, indiferent de cât de puternică este ploaia. În situații de criză, fabricile pot fi închise, personalul poate fi redus și producția oprită sau relocată, în timp ce sondele de petrol, țevile de gaze, liniile și centralele electrice rămând ferm ancorate în pământ și continuă să funcționeze. Vestea proastă pentru guvernele ce vor să atragă investiții în energie este că aceste aspecte sunt bine cunoscute de către cei care dețin capital și care au nevoie de asigurări că investițiile lor, odată ce prind rădăcini, vor fi recuperate pe termen lung.

Se naște astfel nevoia de mult discutata „predictibilitate a reglementărilor”, esențială pentru a atrage investitori străini în sectorul energetic. În România, țară în care orice domeniu care are legătură, chiar și tangențială, cu