Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Horoba: "Mulţescu ne–a dat de două ori 4–0, cu Petrolul şi Astra"

Publicat in Tribuna, luni 28 ianuarie 2013 ·

de Cosmin PRIŞCĂ

28 ianuarie 2013 02:38

6 vizualizari

A-A+

Preşedintele Gazului Metan, Ioan Horoba, povesteşte cum a ajuns să–l oferteze pe Gigi Mulţescu şi cum au decurs tratativele. Oficialul grupării din oraşul de pe malurile Tîrnavei Mari susţine că avansarea "secundului" Dan Matei nu ar fi fost o soluţie, pentru moment.

Ioan Horoba îşi aminteşte de cele două înfrângeri cu 4–0 administrate de Mulţescu Gazului Metan, cu Petrolul şi Astra. Totodată, Horoba a întărit ideea că, în cantonamentul din Antalya, sub comanda lui Mulţescu vor ajunge 2 jucători de la echipa a doua a clubului italian AC Milan.

Oficialii grupării medieşene au avut nevoie de doar câteva zile pentru a-i găsi înlocuitor lui Cristi Pustai, tehnicianul plecat la Pandurii Tg. Jiu. Noul antrenor al medieşenilor se numeşte Gheorghe Mulţescu şi a semnat un contract valabil pe o perioadă de un an şi jumătate, până în vara lui 2014. "Ne-am înţeles într-un minut, practic. Ne cunoaştem de mult timp, suntem oameni de fotbal şi nu au fost niciun fel de probleme la negocieri", a afirmat preşedintele Gazului Metan, Ioan Horoba.

Poreclit "SMURD" de Mircea Rednic, Gigi Mulţescu este considerat de către oficialii Gazului Metan antrenorul potrivit pentru a-i readuce pe medieşeni în obiectiv până la finele sezonului, clasarea pe unul din primele 7 locuri.

Într-un interviu acordat în exclusivitate cititorilor săptămânalului Tribuna Sporturilor, preşedintele Consiliului Director al Gazului Metan, Ioan Horoba, vorbeşte despre alegerea noului antrenor, despre perioada de pregătire din această iarnă şi despre colaborarea cu AC Milan.

- Domnule Horoba, este Gigi Mulţescu cea mai inspirată alegere pentru Gaz Metan?

- Lunea trecută am fost mandatat de către membrii Consiliuuil Director al Gazului Metan să tratez aducerea unui nou antrenor la echipă. M-am o

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum 2 ore
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 8 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 12 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Miting ”EuRo Manifest”, în Piaţa Victoriei: Este momentul să ne facem auziţi şi să arătăm că România este şi va rămâne parte a familiei europene!

News.ro acum 28 minute
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 7 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°