„Arhitectul“ şi„creierul“ fotbalului total, care încântă planeta, au vorbit despre originile stilului care i-a transformat pe cei de la Barcelona în „extratereştri“.
În România, spaţiul public e invadat de indivizi gălăgioşi, care vorbesc ore în şir, fără a spune nimic semnificativ. Fotbalul românesc confirmă această regulă, personaje precum Becali, Mititelu şi Negoiţă fiind omniprezente la televizor şi în paginile ziarelor. La noi, fotbaliştii şi antrenorii adevăraţi formează o minoritate tăcută. De aceea, de multe ori, e nevoie să cauţi în presa internaţională pentru a afla părerile unor oameni de calitate. „Adevărul“ prezintă un dialog cu doi astfel de oameni, realizat de site-ul fifa.com.
Pep, probabil că eşti mândru că Barcelona merge bine şi cu Tito Vilanova...
Josep Guardiola: Bineînţeles. Cel mai bun cadou, cel mai bun premiu pe care aş putea să-l primesc e ca lucrurile să meargă în continuare bine la fostul meu club. Ar fi o adevărată onoare pentru mine. Am moştenit un mesaj, o filosofie, am reuşit să o transmit mai departe şi nimic nu poate fi mai frumos.
Ca un jucător care a lucrat cu amândoi, spune-ne care e diferenţa dintre Barcelona lui Guardiola şi cea a lui Vilanova?
Xavi Hernandez: Sunt două echipe foarte similare. O mică diferenţă ar fi că am fost un pic mai norocoşi cu Vilanova, deşi am muncit la fel de greu, ca în trecut. Tito şi Pep sunt două caractere diferite, însă antrenamentele conduse de ei şi sistemul folosit sunt identice. La Barcelona, continuitatea e cuvântul de ordine.
După ce ai realizat la Barcelona, aşteptările sunt foarte mari de la tine. E o presiune în plus?
Josep Guardiola: Da, dar n-aş schimba nimic! Îmi place această situaţie şi n-aş vrea să merg undeva, unde voi fi nevoit să câştig, treptat, încrederea celor din jur. Când am preluat Barcelona, 86 sau 87 la sută din