Centrul pentru persoane vârstnice din oraşul Cehu Silvaniei a devenit neîncăpător pentru numărul mare de persoane care solicită internarea în unitatea medicală, susţin reprezentanţii Primăriei.
Centrul pentru îngrijirea persoanelor vârstnice amenajat în sediul fostului spital din localitate, care a fost desfiinţat acum mai bine de doi ani, a devenit neîncăpător. Primarul oraşului Cehu Silvaniei, Andrei Varga, ne-a declarat că toate cele 40 de locuri disponibile în centru sunt ocupate, iar numărul cererilor continuă să crească. În aceste condiţii, conducerea Primăriei a dispus suplimentarea numărului de locuri cu încă 20 pentru perioada următoare. Unitatea va intra într-un proces de reabilitare şi modernizare, lucrările urmând să înceapă în primăvara acestui an. Investiţia se va încheia până la sfârşitul anului şi va permite autorităţilor să asigure în cadrul centrului 80 de locuri destinate îngrijirii persoanelor vârstnice din oraş şi din localităţile aparţinătoare.Vă reamintim că fostul spital din oraşul Cehu Silvaniei a fost desfiinţat de Ministerul Sănătăţii şi transformat ulterior în Centru pentru îngrijirea persoanelor vârstnice.
Centrul pentru persoane vârstnice din oraşul Cehu Silvaniei a devenit neîncăpător pentru numărul mare de persoane care solicită internarea în unitatea medicală, susţin reprezentanţii Primăriei.
Centrul pentru îngrijirea persoanelor vârstnice amenajat în sediul fostului spital din localitate, care a fost desfiinţat acum mai bine de doi ani, a devenit neîncăpător. Primarul oraşului Cehu Silvaniei, Andrei Varga, ne-a declarat că toate cele 40 de locuri disponibile în centru sunt ocupate, iar numărul cererilor continuă să crească. În aceste condiţii, conducerea Primăriei a dispus suplimentarea numărului de locuri cu încă 20 pentru perioada următoare. Unitatea va intra într-un proces de reabilitare şi modernizare, lucră