Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eroare administrativă de circa 10 milioane de euro? Centura de „diamant“ trebuie deviată ca să facă loc noii piste a aeroportului Cluj

Publicat in Adevarul, luni 28 ianuarie 2013 ·

Controversă. O porţiune de 3 kilometri din Centura Vâlcele-Apahida (de 5 kilometri), numită şi „centura de diamant“ datorită costurilor uriaşe pentru construirea ei, se suprapune peste o parte din proiectul noii piste a aeroportului Cluj. Conducerea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri spune că a sesizat autorităţile judeţene în acest sens, încă din 2008, iar acum se caută soluţii cât mai puţin costisitoare.

Şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri, Eugen Cecan, care se afla şi în 2008 în fruntea instituţiei, spune că a sesizat autorităţile judeţene în 2008. Sesizarea a fost făcută atât ca directorul la Drumuri şi Poduri, cât şi ca şi consilier judeţean. Cecan susţine că actuala centură Vâlcele-Apahida trebuie „coborâtă“ deoarece acum încurcă zona de siguranţă pentru viitoarea pistă a aeroportului de 3,5 kilometri.

„Pista are două porţiuni, una de 2,1 kilometri, caz în care nu avem nicio problemă şi nu este afectată centura, însă a doua porţiune, de 1,4 kilometri, este cea care ridică probleme în cazul aterizării avioanelor de mare tonaj care vor ateriza ţinând cont că avem noi şi mari investitori în parcurile industriale“, afirmă Eugen Cecan.

Acesta mai spune că nu îşi explică cum s-a ajuns la o astfel de situaţie întrucât el a sesizat acest aspect la momentul potrivit, în 2008. Momentan au loc discuţii cu proiectantul pistei aeroportului, cei de la firma Iptana, pentru a vedea ce ar fi de făcut.

„Nu cred că e un vinovat aici. Spun aceasta pentru că în ceea ce priveşte centura Apahida era o Hotărâre de Guvern care era foarte greu de schimbat. Acum încercăm să găsim soluţii cât mai puţin costisitoare“, susţine Cecan.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horia Uioreanu, spune că această neconcordanţă care costă bani grei se datorează lipsei discuţiilor la momentul potrivit. „Domnul Cecan a sesizat problema , atât ca director

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°