Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prejudiciu de peste 68 mil. lei la încasarea taxei clawback

Publicat in Curierul, luni 28 ianuarie 2013 ·

Corpul de Control al premierului a constatat că paguba s-a produs în perioada 2009 - 2011 din cauza modului defectuos în care reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi-au îndeplinit obligaţiile

Aceştia ar putea fi acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată

Controalele derulate de Corpul de Control al premierului la Ministerul Sănătăţii în privinţa contribuţiilor încasate începând cu trimestrul IV 2009 până în trimestrul IV 2011 au scos la iveală un prejudiciu de aproape 69 mil. lei, reprezentând contribuţii neîncasate din cauza modului defectuos în care reprezentanţii ministerului şi-au îndeplinit obligaţiile.

Conform Codului Penal, invocat de Corpul de Control în documentul citat de Mediafax, fapta reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii de a îndeplini în mod defectuos obligaţiile privind urmărirea încasării acestor contribuţii trimestriale, datorate de 23 de plătitori, selectaţi prin sondaj în raport cu sumele notificate, poate întruni elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

Constatările au fost transmise inclusiv Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Agenţiei Naţionale de Integritate şi Curţii de Conturi.

Principalele probleme descoperite sunt legate de emiterea cu o întârziere de 8 luni a ordinului comun al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui CNAS şi neconstituirea, la nivelul MS, a unei structuri de specialitate care să aibă ca atribuţie de serviciu gestionarea taxei clawback.

Situaţia încasărilor, trimisă CNAS abia în noiembrie 2010

În plus, raportul Corpului de Control evidenţiază că de la data intrării în vigoare a ordinului comun, respectiv din iunie 2010 până în noiembrie 2010, Ministerul Sănătăţii nu a efectuat niciun demers către CNAS, în vederea încasării veniturilor de la societăţile comerciale p

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 28 ianuarie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Subsemnatul, TECAR IOAN, cu domiciliul/sediul în judeţul CLUJ, municipiul/oraşul/comuna DEJ, satul-, sectorul -, cod poştal-, str. TIBLESULUl, nr. 25, bl. 3, sc.-, et.-, ap.-, anunţă conform Legii nr. 102 din 13 aprilie 2023, alin. 23.3, obţinerea A

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 7 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 6 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 9 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Adrian Veştea a predat conducerea Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) are o nouă conducere, începând de luni, 27 ianuarie, când a avut loc al Adunarea Generală a Uniunii. Astfel, în funcţia de preşedinte a fost ales preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, s

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 12 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

Simona Halep va juca primul meci de la Transylvania Open în 4 februarie

News.ro acum 13 ore
Simona Halep va juca primul său meci din cadrul Transylvania Open WTA 250 marţi, 4 februarie. Decizia privind ziua meciului a fost luată de organizatori pentru a oferi fanilor ocazia de a o urmări live pe una dintre cele mai importante figuri ale sp

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

Mihail Neamțu: Călin Georgescu este „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism hrănit din discursurile unor lideri culturali”

HotNews acum 10 ore
Deputatul Mihail Neamţu (AUR) a afirmat luni că fostul candidat la președinție Călin Georgescu nu este antisistem, ci „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism care este hrănit din discursurile unor lideri culturali”. „Eu sunt mult ma

UPDATE - Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, convocat la MAE rus. Reacţia Chişinăului

News.ro acum 10 ore
Rusia a anunţat luni că l-a convocat pe ambasadorul moldovean la Moscova, Lilian Darii, pentru a protesta faţă de ceea ce Ministerul rus de Externe a numit „acuzaţii nefondate” aduse ambasadorului rus la Chişinău de către un partid politic de la Chi

Vremea

București
acum

mar.

4°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/11°
vin.

7°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/12°
mie.

8°/14°
joi

10°/12°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

6°/11°
vin.

5°/11°
Timisoara
acum

mar.

4°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°