Librăria Cartea de nisip a fost, sâmbătă seara, organizatorul unui show... gastronomic, „Cui Uica Mihai prin Europa”. În timpul căruia publicul a fost învăţat cum să gătească şi cum să mănânce în spiritul bucătăriei germane pentru rafinaţi. Şi asta pentru că bucătarul-şef, Uica Mihai, şi-a dorit de mult să gătească printre cărţi.
Un bucătar la regim
„Toată lumea zice că Uica Mihai, cel mai iubit bucătar din Banat, ţine regim. Ţin regim pentru că am avut o boală grea, dar acum, că a trecut, pot să vorbesc despre ea. Adevărul e că sunt un bucătar care mai are un sfert din stomac. Sunt bucătarul care ţine regim. Dar iubesc să ofer mâncare celorlalţi”, spune, pe bună dreptate, jurnalistul.
Sâmbătă seara, împreună cu echipa sa,Mihai Ioan T., „Uica Mihai”, a gătit în Librăria Cartea de Nisip. Pentru că locul unde şi-a dorit dintotdeauna să pună tigaia pe foc a fost printre cărţi.
„Eu trebuia să vin în faţa dumneavoastră cu un papion, dar n-am avut bani pentru că trebuia să cumpăr pâine de secară.Trebuia să mă prezint în faţa dumneavoastră ca poet şi să vi-l prezint pe fratele meu geamăn, bucătarul neamţ, iar apoi să fug repede să mă schimb şi să apar ca bucătar. Dar o fac acum”, spune bucătarul-şef înainte de a pune tigaia la foc şi de a găti pentru cei veniţi special să îl vadă, să îi asculte poveştile şi sfaturile în ale gastronomiei şi, nu în ultimul rând, să guste din preparatele inspirate de „bucătăria germană pentru rafinaţi”.
Uica Mihai şi-a propus să-şi înveţe publicul să gătească un meniu german, de patrru feluri rafinate, cu doar 20 de lei. Patru feluri de mâncare cu numai 20 de lei. Meniul? Knuspringer Kaiser Salate (Salată imperială crocantă), Bratwurst supe mit und honig (Supă de cârnaţi cu ceapă şi miere), Kendele mit shinken (Tăieţei cu şuncă) şi Kaseklosse mit prezel und obst (Găluşte de brânză dulce cu pesmet şi f