Locuinţele de serviciu din oraşul Panciu vor putea fi cumpărate de cei care le-au dobândit, anterior, prin repartiţie, a anunţat primarul Ion Petre. Consiliul Local, întrunit în şedinţă extraordinară, a hotărât trecerea unui număr de 25 de apartamente din domeniul public în domeniul privat, în vederea vânzării acestora şi aprobarea măsurilor adiacente vânzării. „Dintre cele 25 de apartamente, 11 sunt amplasate în Blocul B01, 2 în Blocul 49, 6 în Blocul 51 şi 1 în Blocul 22, toate situate pe strada Nicolae Titulescu”, a precizat primarul Ion Petre. Acesta a explicat că hotărârea de consiliu a avut o dublă motivaţie: aceea de a crea chiriaşilor posibilitatea de a deveni proprietarii apartamentelor pe care le ocupă în prezent şi, respectiv, identificarea, de către autorităţile locale, a unor resurse financiare suplimentare, necesare acoperirii cheltuielilor pentru administrarea corespunzătoare a oraşului.
Ion Petre a adăugat că, în vederea vânzării, mai sunt necesare şi unele măsuri adiacente, care au fost aprobate prin aceeaşi hotărâre de consiliu. „Este vorba despre întocmirea, de către o unitate specializată în domeniu, a documentaţiei cadastrale, pentru fiecare locuinţă în parte, de întocmirea unui raport de evaluare, de către un evaluator autorizat, pentru stabilirea unui preţ minim de vânzare a locuinţelor, pornind de la valoarea de piaţă, şi de întocmirea unui regulament privind procedura de vânzare a locuinţelor de serviciu”, a declarat acesta.
Primarul păncean a ţinut să anunţe că, pentru scoaterea la vânzare a locuinţelor de serviciu, este obligatorie şi promovarea unui proiect de Hotărâre de Guvern. „Obţinerea aprobării Guvernului României pentru această vânzare este justificată de prevederile din Legea Locuinţei nr. 114/1996, cu modificările şi completările ulterioare”, a concluzionat primarul Ion Petre.
Locuinţele d