Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Asta se aplică şi în cazul filmelor ce s-au consacrat datorită actorilor, dar şi în cazul actorilor care s-au consacrat datorită poveştii. În ciuda reputaţiei, însă, unii artişti au fost roata de rezervă a producătorilor care iniţial au gândit personajele pentru alţi interpreţi.

Nimeni nu e de neînlocuit, iar asta au simţit şi cinefilii de la Hollywood care au fost nevoiţi să-şi revizuiască opţiunile atunci când ce selectaţi pentru anumite roluri au refuzat ofertele, lăsând locurile libere altor colegi.

De la „Dirty Dancing“ la „Iron Man“, filmele au avut un succes nebănuit, însă impactul ar fi fost la fel de puternic dacă rămânea distribuţia iniţială? În cele ce urmează am pregătit câteva exemple demne de analizat.

În „Strălucirea“ (The Shining), Jack Nicholson l-a interpretat pe Jack Torrance, tatăl psihopat care încearcă să-şi omoare soţia şi copilul. În 1980, în locul său era programat Robin Williams, ceea ce ar fi fost o asociere surprinzătoare, ţinând cont de profilul actorului de comedie.

Harrison Ford i-a dat viaţă arheologului neînfricat din „Indiana Jones şi Căutătorii Arcei Pierdute“ (1981), însă George Lucas, producătorul şi scenaristul peliculei, l-a ales pe Tom Selleck pentru rolul lui Jones. Ulterior, regizorul Steven Spielberg a mizat pe talentul actoricesc al lui Ford.

Nici Patrick Swayze nu a fost primul bărbat la care s-au gândit producătorii pentru interpretul lui Johnny Castle din „Dirty Dancing“ (1987). Deşi instructorul de dans pare că a fost partenerul perfect pentru Baby Houseman (Jennifer Grey), la început, personajul a fost construit avându-l ca reper pe Val Kilmer, din „Top Gun“.

În ciuda reacţiilor pozitive din partea celor care au considerat că rolul din „Pretty Woman“ (1990) i s-a potrivit ca o mănuşă Juliei Roberts, ea nu a fost princi