Atît premierul cît şi ministrul sănătăţii au anunţat poporul că FMI ne obligă să introducem coplata în sistemul sanitar, dar că această coplată nu va depăşi valoarea de 10 lei şi că ea nu se va aplica decît internărilor, exceptîndu-le pe acelea de urgenţă. Măsura asta cică ar avea drept consecinţă reducerea spitalizărilor nejustificate.
Măsura ar putea limita, cel mult, internarea celor atît de săraci încît să nu poată plăti nici măcar 10 lei, tariful unui tuns într-o frizerie modestă, de cartier. Dar, în cazul acestor oameni extrem de săraci, internarea ar imposibilă chiar şi în cazul în care ar fi justificată de gravitatea bolii.
Potrivit unui studiu de acum cîţiva ani al Băncii Mondiale, şpaga lăsată de bolnavi în sistemul sanitar s-ar ridica la 1 milion de dolari pe zi. Dacă adăugăm şi banii daţi de bolnavii internaţi pe medicamentele şi pe materialele sanitare care lipsesc din spitale, această sumă creşte. Toate aceste “plăţi informale” (acesta e noul nume de scenă al ciubucurilor…) ale multor bolnavi, reali sau închipuiţi, sînt cu multe ordine de mărime peste cei 10 lei şi totuşi nu au descurajat nicicum internările nejustificate.
De la guvernanţii care au anunţat şi alte soluţii-miracol (sensul unic pe Valea Prahovei, recensămînt al populaţiei într-un week-end şi făcut de administratorii de bloc etc) nu mă aşteptam la mai mult, dar îl aştept cu interes pe noul politician-tehnician Raed Arafat să iasă public şi să explice cum aceşti 10 lei, care nu reprezintă nici măcar 10% sau chiar mai puţin de 1% dintr-o şpagă, vor reuşi să descurajeze un fenomen pe care ciubucurile nu au reuşit nicicum să îl limiteze.
Iar pe postacii USL îi aştept aici, să explice ei cum ar putea coplata de 10 lei să descurajeze, de exemplu, o spitalizare nejustificată medical a proaspăt imuno-deficitarului Dan Voiculescu, atunci cînd avocaţii săi vor fi epuizat toa