Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"O săptămână de refacere" şi "Hai la băi". Cât plăteşti pentru cazare şi tratament în staţiunile balneare

Publicat in Gandul, luni 28 ianuarie 2013 ·

Turiştii care vor merge în staţiunile balneare până pe 30 aprilie vor plăti, prin programele "O săptămână de refacere" şi "Hai la băi", între 330 lei şi 650 de lei pentru o săptămână de cazare şi tratament, potrivit Organizaţiei Patronatelor din Turismul Balnear (OPTBR), informează Mediafax.

Programele speciale sunt valabile în perioada 25 ianuarie - 30 aprilie şi cuprind pachete de servicii de cazare, masă şi tratament în hoteluri de 2, 3 şi 4 stele.

"Tarifele au rămas neschimbate în ultimii patru ani, în ciuda creşterilor de preţuri la utilităţi în această perioadă", a declarat agenţiei MEDIAFAX Nicu Rădulescu, preşedintele OPTBR.

El a spus că ofertele prin programe sunt cu 30-40% mai mici decât în mod obişnuit.

Prin programul "O săptămână de refacere", un pachet care include şase nopţi de cazare, două proceduri de tratament pe zi, mic dejun şi o consultaţie medicală costă 330 de lei de persoană la hotelurile de două stele şi 360 de lei la trei stele.

Pentru varianta cu două mese pe zi turiştii vor plăti 470 de lei pentru două stele şi 540 de lei la trei stele.

"Hai la băi", alt program OPTBR, include cinci nopţi de cazare cu pensiune completă (trei mese pe zi), două proceduri pe zi, cinci zile de tratament şi o consultaţie medicală. Tarifele sunt 625 de lei la două stele şi 750 de lei la trei stele.

"Decada balneară" cuprinde 10 zile de sejur cu pensiune completă, minim 7 zile de tratament, două proceduri pe zi şi o consultaţie medicală. Cei care aleg hotelurile de două stele vor plăti 710 lei pe pachet. iar la trei stele tariful este 830 de lei.

Programul "Wellness balnear" presupune trei nopţi de cazare, două zile demi-pensiune, o masă festiva, acces la piscine, saună, sală de sport şi două proceduri tip wellness (masaj sau şedinţă de întreţinere facial/cosmetică).

La un hotel de trei stele pachetul cos

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tânăr de 25 de ani mort după ce mașina sa a căzut în lacul Pantelimon. Bărbatul nu avea permis auto

Ziare.com acum 19 minute
Un tânăr de 25 de ani a murit sâmbătă dimineaţă, 21 septembrie, după ce maşina pe care o conducea a căzut în lacul Pantelimon, din Capitală. Poliţiştii au constatat, în urma verificărilor, că bărbatul nu deţinea permis de conducere. ”La data de 21 s

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 2 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Cum a rămas Lidia Buble fără permis. Artista are din nou probleme cu Brigada Rutieră

Gandul acum 19 minute
Cântăreaţa Lidia Buble a fost sancţionată cu o amendă de 990 de lei şi cu suspendarea permisului de conducere după ce nu acordat prioritate într-o intersecţie din Sectorul 1 al Capitalei, potrivit unor surse din Brigada Rutieră. „La data de 20 septe

USR o cheamă pe Roxana Mînzatu în Parlament să spună ce vrea să facă în calitate de comisar european

Mediafax acum o ora
Deputatul USR Iulian Bulai, membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, solicită ca Roxana Mînzatu, desemnată drept comisar european din partea României, să meargă în Parlament pentru a-şi prezenta viziunea pentru portofoliul

Rusia anunţă că apărarea antiaeriană a doborât 101 drone ucrainene deasupra câtorva dintre regiunile sale

Adevarul acum o ora
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că apărarea antiaeriană a doborât în cursul nopţii 101 de drone ucrainene deasupra câtorva regiuni de pe teritoriul Federaţiei Ruse, atacuri soldate cu pagube limitate şi nicio victimă.

Campania Kamalei Harris a cheltuit în august de aproape trei ori mai mult decât cea a lui Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Campania electorală a Kamalei Harris a cheltuit de aproape trei ori mai mulţi bani decât a făcut-o cea a rivalului său, Donald Trump, în august, reducând avantajul financiar al democraţilor înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, potrivit

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum 3 ore
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum 2 ore
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 5 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Hezbollah confirmă că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi / Ibrahim Aqil conducea forţa Al-Radwan, unitatea de elită a Hezbollah

G4Media acum 5 ore
Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a confirmat vineri seara că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi, Ibrahim Aqil, la câteva ore după un anunţ din partea statului evreu, relatează AFP, transmite Agerpres. Aqil, „unul dintre marii n

Vremea

București
acum

24°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

25°
sâm.

16°/25°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°