Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Părintele francizei în România, consulul onorific al Ungariei, Zoltan Panczel, a murit

Publicat in Press Alert, luni 28 ianuarie 2013 ·

Reprezentanții Consulatului Ungariei la Timișoara au confirmat în urmă cu puțin timp că Zoltan Panzcel, în vârstă de 54 de ani, s-a stins din viață, ieri, în capitala Banatului. Din primele informații, consulului I s-a făcut rău după ce a revenit ieri de la Budapesta și a murit în această noapte. Panzcel a avut, în ultimii ani, patru operații la inimă.

Zoltan Panczel este cel care a dezvoltat sistemul numărul unu al francizei în România, aducând afacerea Fornetti.

Compania a reuşit, sub manageriatul lui Zoltan Panczel, să construiască în România, la Hodoni, în judeţul Timiş, o fabrică în doar 100 de zile, la care au fost angajate peste 600 de persoane. După patru ani de activitate ca și consul onorific al Ungariei la Timişoara, omul de Panczel să relanseze sistemul de farnciză care i-a adus notorietatea. La începutul anului 2012, firma a intrat în insolvenţă din cauza unei investiţii de 10 milioane de euro din credite bancare.

Vom reveni cu amănunte.

Reprezentanții Consulatului Ungariei la Timișoara au confirmat în urmă cu puțin timp că Zoltan Panzcel, în vârstă de 54 de ani, s-a stins din viață, ieri, în capitala Banatului. Din primele informații, consulului I s-a făcut rău după ce a revenit ieri de la Budapesta și a murit în această noapte. Panzcel a avut, în ultimii ani, patru operații la inimă.

Zoltan Panczel este cel care a dezvoltat sistemul numărul unu al francizei în România, aducând afacerea Fornetti.

Compania a reuşit, sub manageriatul lui Zoltan Panczel, să construiască în România, la Hodoni, în judeţul Timiş, o fabrică în doar 100 de zile, la care au fost angajate peste 600 de persoane. După patru ani de activitate ca și consul onorific al Ungariei la Timişoara, omul de Panczel să relanseze sistemul de farnciză care i-a adus notorietatea. La începutul anului 2012, firma a intrat în insolvenţă din cauza unei inv

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 20 minute
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 6 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 8 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 13 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°