Consilierii judeţeni, care se vor reuni în şedinţă ordinară în 31 ianuarie, vor lua în discuţie proiectul de hotărâre vizând stabilirea nivelului taxelor locale pentru anul 2013. Propunerea preşedintelui CJ este ca nivelul acestor taxe să rămână neschimbat.
Conform proiectului de hotărâre iniţiat de preşedintele CJ, Emil Radu Moldovan, nivelul taxelor locale din anul 2012 va fi menţinut și pentru anul 2013, deoarece valorile taxelor se încadrează în limitele prevăzute în Hotărârea Guvernului nr.1309/2012, privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale și alte taxe asimilate acestora, precum și amenzile aplicabile începând cu anul 2013.
Astfel, taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism, în mediul rural va fi de 2,50 lei nă la 150 metri pătraţi şi de şapte lei pentru o suprafaţă între 751 şi 1000 metri pătraţi.
Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze şi petrol, precum şi altor exploatări se calculează înmulţind numărul de metri pătraţi de teren afectat de foraj sau de excavaţie cu o valoare de 8 lei.
Taxa pentru eliberarea autorizaţiei necesare pentru lucrările de organizare de şantier în vederea realizării unei construcţii, care nu sunt incluse în altă autorizaţie de construire, este egală cu 3 % din valoarea autorizată a lucrărilor de organizare de şantier.
Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construire pentru chioşcuri, tonete, cabine, spaţii de expunere, situate pe căile şi în spaţiile publice, precum şi pentru amplasarea corpurilor şi a panourilor de afişaj, a firmelor şi reclamelor este de 8 lei pentru fiecare metru pătrat de suprafaţă ocupată de construcţie.
Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construire pentru orice altă construcţie decât cele prevăzute î