Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adomniţei, după anunţul că nu sunt bani în buget pentru aeroportul Iaşi: Eu nu îndemn la revoluţii

Publicat in Vremea Noua, luni 28 ianuarie 2013 ·

Şeful Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Cristian Adomniţei, susţine că nu îndeamnă la revoluţii şi că viaţa nu se termină după adoptarea bugetului, el având, duminică, o întâlnire cu parlamentarii de Iaşi, după anunţul lui Victor Ponta că în buget nu sunt prevăzuţi bani pentru aeroportul ieşean.

Întâlnirea desfăşurată duminică la sediul Prefecturii Iaşi a fost convocată de preşedintele CJ Iaşi Cristian Adomniţei, la discuţii fiind prezenţi zece din cei 23 de parlamentari ai judeţului.

Cei mai mulţi absenţi s-au înregistrat din partea USL, doar şase din cei 17 senatori şi deputaţi ai Uniunii participând la întâlnire.

Potrivit conducerii CJ Iaşi, scopul reuniunii a fost ca parlamentarii de Iaşi să cunoască proiectele judeţului şi să le susţină în Parlament, la dezbaterile asupra bugetului.

Discuţiile au vizat, în principal, proiectul de modernizare al aeroportului din Iaşi, iniţiat de CJ, după ce, joi, premierul Victor Ponta a anunţat că în bugetul pe 2013 nu sunt prevăzuţi bani pentru acest proiect.

“Eu nu îndemn la revoluţii. Mizez pe înţelepciunea şi experienţa dumneavoastră politică. Viaţa nu se termină după ce se adoptă bugetul, însă precizez că aeroportul se va face din fonduri proprii. În februarie desemnăm câştigătorul licitaţiei”, le-a spus Adomniţei parlamentarilor prezenţi la discuţii.

Senatorul liberal Marin Burlea şi-a exprimat regretul că guvernul USL nu alocă bani pentru aeroportul din Iaşi, el cerând ca toţi aleşii ieşeni din Parlament să acţioneze unitar, aşa cum au făcut parlamentarii de Cluj în ultimul mandat.

La rândul său, deputatul PPDD, Viorel Blăjuţ a spus că la Iaşi oamenii au votat masiv USL, dar că “dezamăgirea s-a produs mai repede decât s-ar fi crezut”.

“Să nu vă aşteptaţi ca liderii naţionali USL, dacă vor mai veni la Iaşi, să fie la fel de bine primiţi ca pe 24 ianuarie” a spus Viorel Blăjuţ

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 20 minute
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 50 minute
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum o ora
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 2 ore
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

Atac cibernetic la compania aeriană Japan Airlines. Mai multe zboruri au înregistrat întârzieri

Ziare.com acum 39 minute
Compania aeriană Japan Airlines (JAL) anunţă joi, 26 decembrie, restabilirea sistemelor sale informatice în urma unui atac cibernetic care a provocat întârzieri ale unor zboruri şi a obligat o întrerupere temporară a vânzării de bilete, ultimul dint

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum o ora
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum o ora
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii / Cinci persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Drumul Naţional 1 a fost blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a inte

Moarte suspectă la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu în a doua zi de Crăciun. Un deținut a fost găsit fără suflare în celulă

Ziare.com acum 39 minute
O persoană privată de libertate, în vârstă de 47 de ani, a decedat, joi dimineaţă, 26 decembrie, în camera de deţinere în care se afla la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu efectuează cercetări pe

Ministerul Mediului propune un Plan naţional de achiziţii ecologice 2025-2030, care stabileşte ţinte anuale pentru realizarea de achiziţii ecologice de către autorităţile şi entităţile contractante

News.ro acum 2 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a publicat în dezbatere publică un proiect de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Planului naţional de achiziţii ecologice 2025-2030, care vizează implementarea unui plan de acţiune care stabileşte ţinte a

Vremea

București
acum

joi

2°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°