Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cezar Irimia: „Toţi miniştri ne-au minţit că există citostaticele în depozite”

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 28 ianuarie 2013 ·

Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer este mulţumit de rezolvarea problemei medicamentelor oncologice, dar „mai este mult de făcut”.

Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, este mulţumit de faptul că în sfârşit criza citostaticelor începe să aibă o rezolvare. Acesta ne-a declarat că „este criză de mai bine de un an, iar acum ea a început să se rezolve. Toţi miniştrii ne-au minţit că medicamentele se aflau la compania de stat Unifarm, dar de fapt ele nu existau. Acum au început să fie aduse o parte dintre medicamente, ceea ce este foarte bine, dar mai este mult de făcut. În timpul acesta, cât am fost minţiţi, au murit copii, au murit adulţi, fără nicio şansă”.

Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer a purtat vineri o discuţie cu ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, solicitându-i mai multă transparenţă în modul de gestionare a banilor. El l-a felicitat pe ministru pentru că nu a vrut să aloce bani din fondurile sănătăţii pentru fondul de rulment al Unifarm, banii în acest sens urmând să provină din alte fonduri guvernamentale, a mai anunţat Irimia.

Se modifică Legea sănătăţii

Premierul Victor Ponta a anunţat că Guvernul va modifica Legea sănătăţii, pentru a permite ministerului de resort să majoreze capitalul social al Unifarm, şi va împrumuta din Trezorerie 800.000 euro pentru achiziţionarea în avans a tuturor medicamentelor necesare pentru programele oncologice.

„Din păcate, situaţia medicamentelor pentru programele speciale oncologice s-a rezolvat doar statistic (de la circa 2.500 de bolnavi pe listele de aşteptare la 1.200 şi reducerea perioadei de la şase la două luni). Azi (n. red. – vineri), cu Ministerul Finanţelor şi Ministerul Sănătăţii am identificat soluţiile reale pentru ca problema să fie rezolvată definitiv; în şedinţa de miercuri, prin d

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANULAREA alegerilor, MOTIVUL pentru care România a fost eliminată din Visa Waiver. SUA, îngrijorată de „deteriorarea practicilor democratice”

Gandul acum 36 minute
Potrivit Departamentului de Securitate Internă a SUA, România a fost eliminată din programul Visa Waiver pentru a „asigura securitatea frontierelor și a imigrației”. Cu toate acestea, o notă internă a NSC, nepublicată anterior și obținută de jurnali

O firmă de ridesharing din București a fraudat statul cu 6,7 milioane de lei / Ce a descoperit ANAF

HotNews acum 47 minute
Inspectorii Direcției generale antifraudã fiscalã (DGAF) au descoperit un agent economic din București, care activeazã pe piața de transport alternativ de persoane prin intermediul platformelor online, care a fraudat bugetul statului cu 6,7 milioane

Cine este primul român care a votat în turul 2 al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Un român aflat de 8 ani în Noua Zeelandă a fost primul votant în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, la secţia deschisă în Auckland, cel mai mare oraș din Noua Zeelandă. El lucrează ca Business Intelligence Analyst şi se află în Noua Zeelan

Cum va fi vremea în perioada 19 mai – 15 iunie 2025. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Libertatea acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru perioada 19 mai - 15 iunie 2025. Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni.

Alegeri prezidențiale 2025 Peste 11.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până vineri, la ora 09.30

Ziua Constanta acum 23 minute
Până vineri dimineața, 16 mai 2025, ora 09:30, peste 11.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora pentru a vota la al doilea tur al algerilor prezidențiale, conform datelor furnizat în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. În str

Rusia și Ucraina se întâlnesc la Istanbul, fără speranțe de progres

Mediafax acum 2 ore
Delegații din Moscova și Kiev se reunesc vineri la Istanbul pentru primele negocieri directe din 2022, dar absența lui Putin și trimiterea unei echipe de rang inferior de către Rusia au stins orice optimism. Partea rusă e condusă de Vladimir Medinsk

Scădere puternică a preţurilor petrolului, pe fondul posibilului acord nuclear dintre SUA şi Iran

HotNews acum 2 ore
Cotaţiile petrolului au înregistrat joi o scădere accentuată, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat progrese semnificative în negocierile pentru un acord nuclear cu Iranul. Investitorii anticipează o creştere a exporturilor de ţiţei i

TIR prăbușit 130 de metri în râpă lângă Sinaia

Mediafax acum 2 ore
Un TIR încărcat cu accesorii speciale pentru autovehicule grele s-a răsturnat, vineri dimineață, într-o râpă adâncă lângă Sinaia. Accidentul s-a produs în jurul orei 4.30 pe DN1, când vehiculul a părăsit carosabilul și s-a prăbușit aproximativ 130 d

FBI avertizează că inteligenţa artificială este folosită pentru a imita vocea unor oficiali americani / „Dacă primiţi un mesaj care pretinde a fi de la un înalt oficial american, nu presupuneţi că este autentic”

G4Media acum 3 ore
Actori rău intenţionaţi se dau drept oficiali americani de rang înalt folosind mesaje vocale generate de inteligenţa artificială, ca parte a unei scheme de „vishing”, prin care încearcă să obţină acces la conturile personale ale acestora, a avertiza

Ce sfinți sunt prăznuiți astăzi, 16 mai 2025, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfântul Cuvios Teodor cel Sfințit; Sfinții Cuviosi Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei Sfantul Teodor cel Sfintit a fost ucenicul Sfantului Pahomie cel Mare. S-a nascut si a crescut pagan in Tebaida de Sus. La varsta de 14 ani paraseste cas

Vremea

București
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

9°/16°
dum.

8°/21°
lun.

11°/24°
Iasi
acum

vin.

7°/12°
sâm.

7°/17°
dum.

7°/20°
lun.

8°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/20°
lun.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/12°
sâm.

5°/15°
dum.

6°/16°
lun.

7°/17°
Timisoara
acum

vin.

5°/16°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/20°
lun.

9°/19°