Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agenţia Domeniul Statului şi păguboasa concesiune de teren agricol

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 28 ianuarie 2013 ·

Noul contract de concesiune a terenului agricol din Insula Mare a Brăilei, din august 2012, conţine clauze prin care statul român este păgubit cu zeci de milioane de euro. Cea mai defavorizantă dintre aceste clauze se referă la redevenţa pe care urmează s-o plătească firma care a primit terenul. Redevenţa este cu 40% mai mică decât cea de pe piaţa liberă. Terenul a fost râvnit de toţi marii oameni de afaceri din agricultură, deoarece este foarte roditor şi beneficiează de sisteme de irigaţii. Grâul, orzul, orzoaica şi rapiţa sunt principalele culturi însămânţate pe acest teren. Insula a fost dată, în 2001, în concesiune omului de afaceri Culiţă Tărâţă, care o administra împreună cu familia sa, prin intermediul firmei 3 Brazi SRL. Când firma a început să aibă datorii, a fost organizată o licitaţie deschisă cu strigare, a participat o singură firmă SC.Agricost SRL, administrată de Constantin Duluţe, Acesta a cumpărat cele mai importantele active la uin preţ foarte mic în raport cu valoarea reală a activelor. Întreaga licitaţie a durat doar zece minute. După ce a intrat în posesia activelor, firma SC Agricost SRL a cerut în instanţă concesionarea celor 56.000 de hectare. Pentru că s-a omis precizarea suprafeţei de teren ce are dreptul de a concesiona firma Agricost, redevenţa a fost una specială. În timp ce piaţa liberă pentru un teren similar se cere o redevenţă în jur de 1.000 de kilograme de grâu la hectar, ADS a cerut doar 607 kilograme de grâu la hectar. Duluţe, după ce a încheiat contractul de concesiune a terenului din Insula Mare a Brăilei, a respectat toate clauzele stipulate în acesta, incluziv cea cu privire la plata anticipată a redevenţei. Sursa Evz

Noul contract de concesiune a terenului agricol din Insula Mare a Brăilei, din august 2012, conţine clauze prin care statul român este păgubit cu zeci de milioane de euro. Cea mai defavorizantă dintre aces

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 44 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Cum a primit Casa Albă vestea că nu Trump a câștigat premiul Nobel pentru Pace: „Nu va mai fi niciodată un om ca el”

HotNews acum 3 ore
Comitetul norvegian care a decis să nu-i acorde lui Donald Trump premiul Nobel pentru Pace pe care îl dorea foarte mult „a pus politica înaintea păcii”, a afirmat directorul de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung. „Președintele Trump va continua

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum o ora
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Preţul barilului american de petrol scade sub un prag de 60 de dolari, după acordul în războiul din Fâşia Gaza

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cursul barilului de petrol american a scăzut sub pragul de 60 de dolari vineri, la cel mai scăzut nivel din aprilie, pe o piaţă afectată de o supraabundenţă a ofertei faţă de cerere, în urma acordulu

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

VIDEO Viktor Orban, filmat în timp ce cântă într-un restaurant din Cluj-Napoca. „Noi nu plecăm de aici”

HotNews acum 8 ore
Premierul ungar Viktor Orban a fost surprins, joi seară, într-un restaurant din Cluj-Napoca, în timp ce cânta un cântec maghiar, alături de mai multe persoane, relatează Cluj24. Orban a ajuns joi seară la Cluj-Napoca pentru a participa, vineri, la C

FOTO Captură record! Aproape 5 milioane de bancnote contrafăcute descoperite în portul Constanța Sud,

Ziua Constanta acum 2 ore
În urma cooperării instituționale D.C.C.O. – Oficiul Național Central pentru combaterea falsurilor de moneda cu Biroul Vamala de Frontieră Otopeni și Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud, la data de 10 octombrie 2025, în portul Constanța Sud, au

Polonia refuză să pună în aplicare pactul european în privinţa imigraţiei şi se aliniază Budapestei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La două luni de la preluarea puterii, preşedintele polonez Karol Nawrocki se opune ferm pactului european în privinţa migraţiei şi azilului. Susţinut de Viktor Orbán, el respinge relocarea obligatori

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța! Recomandările Primăriei

Ziua Constanta acum 7 ore
Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă mâine, în intervalul orar 09:00-18:00. În intervalul menționat, în Dobrogea, vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 50...60 km/h și izolat 70 km/h. Local și temporar, intensificări ale vân

Spania reacţionează la criticile lui Trump şi reaminteşte că este membru „de drept” şi „angajat” al NATO / Trump a spus că Spania merită să fie dată afară din NATO din cauza cheltuielilor sale militare pe care le consideră insuficiente

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Spania este un membru „de drept” şi „angajat” al NATO, au afirmat vineri surse guvernamentale, la câteva ore după declaraţiile lui Donald Trump, care a spus că Spania ar merita să fie „dată afară” di

Vremea

București
acum

19°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/19°
Iasi
acum

14°
vin.

11°/17°
sâm.

8°/14°
dum.

9°/15°
lun.

9°/12°
Constanta
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/16°
lun.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/11°
dum.

8°/13°
lun.

9°/12°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

10°/18°
lun.

9°/17°