Titu Bojin, preşedinte CJ Timiş: „La Poli, suma, faţă de anul trecut, va fi mai mare, pentru că s-a dat pe jumătate de an. Faţă de anii 2010 sau 2011 suma va fi mai mică. Discutăm între 2 şi 3 milioane finanţare pentru Poli, pentru 2013.”
Poli Timişoara se zbate să treacă din Liga a 2-a pe prima scenă a fotbalului românesc. Autorităţile judeţene pun umărul la a susţine sportul, dar nu au de gând să facă acest lucru în măsura în care se făcea în 2010 şi 2011. Banii vor fi diminuaţi faţă de banii daţi în 2011 sau 2010. De altfel, de această diminuare vor „beneficia” mai multe ramuri culturale sau sportive care primesc finanţări de la consiliul judeţean.
„La Poli, noi am finanţat pe jumătate de an, anul trecut. Primăria Timişoara a dat hotărârea pentru anul competiţional, noi pe anul calendaristic. Nu va fi suma care a fost anul trecut. La Poli, suma, faţă de anul trecut, va fi mai mare, pentru că s-a dat pe jumătate de an. Faţă de anii 2010 sau 2011 suma va fi mai mică. Discutăm între 2 şi 3 milioane finanţare pentru Poli, pentru 2013. Suma va fi împărţită în două – o parte pe semestrul unu şi o parte pentru al doilea. Anul trecut, pe jumătate de an, a fost 1,3 milioane lei. În 2010, 2011 s-au dat 4 milioane de lei, în medie, pe an”, spune Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.
„Per total va fi redusă suma de la agenda cultural-sportivă”
Se va reduce şi de la cultură şi de al alte sporturi pe care CJ Timiş le finanţează în mod curent. „Per total, va fi redusă suma de la agenda cultural-sportivă. Am dispus să fie reduse sumele pentru sport, cultură, nu de a nu finanţa, dar de a găsi posibilitatea ca cei care-şi trăgeau seva pentru aceste simpozioane, întâlniri, să găsească şi sponsori, care să ajute activitatea de la nivelul judeţului. Şi anul trecut am mai redus ceva, acea agendă a consiliului judeţean, inclusiv prin reducerea n