O societate de stat chineză s-a arătat interesată de redeschiderea carierei de suprafaţă de la Exploatarea Minieră Ţebea, a anunţat prefectul de Hunedoara, Sorin Vasilescu, el adăugând că firma din China va face un studiu pentru a afla cantitatea de cărbune brun existentă în zonă, informează Mediafax.
Prefectul de Hunedoara, Sorin Vasilescu, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că a avut loc, la Bucureşti, o întâlnire cu reprezentanţii unei firme de stat din China interesată de zăcământul de cărbune brun de la Ţebea, transmite corespondentul Mediafax.
"Cărbunele brun are o capacitate calorică de 2.200-3.000 de gigacalorii/tonă, mult mai mică decât huila, care are 3.500-4.000 de gigacalorii/tonă. La Ţebea în carieră există aproximativ 17 milioane de tone de cărbune brun care poate fi exploatat cu costuri de investiţii mai mici decât huila, care se explotează în subteran. O firmă de stat din China este interesată de o investiţie care să fie amortizată într-o perioadă îndelungată de timp, iar reprezentanţii săi susţin că vor face un studiu pentru a afla dacă în zonă există cantitatea de care vorbim", a declarat prefectul de Hunedoara.
Potrivit acestuia, într-o lună sau două reprezentanţii firmei chineze ar urma să vină în judeţul Hunedoara să afle mai multe informaţii şi să vadă cariera.
Închisă în 2006, din cauză că s-a considerat că zăcământul de cărbune brun era aproape epuizat, cariera Ţebea a funcţionat fără întrerupere din 1864, iar din anii '70 a trecut în administrarea Companiei Naţionale a Huilei (CNH) Petroşani. De la CNH, cariera a trecut la societatea de închideri de mine Conversmin, iar acum ar putea ajunge la chinezii care vor să exploateze zăcământul. (Nicoleta Medrea)
O societate de stat chineză s-a arătat interesată de redeschiderea carierei de suprafaţă de la Exploatarea Minieră Ţebea, a anunţat prefectul de