Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două meciuri de volei cu scop umanitar, la Dej

Publicat in Ziua de Cluj, luni 28 ianuarie 2013 ·

Sala Sporturilor din Dej va găzdui miercuri după-masă două meciuri de volei care vor fi dedicate unui copil de numai 3 ani diagnosticat cu autism infantil.

De la ora 16 se va disputa meciul de volei feminin dintre Universitatea Cluj şi Dinamo Bucureşti, iar două ore mai târziu se vor înfrunta CS Unirea Dej şi Explorări Baia Mare, în derby-ul etapei a XV-a.

Evenimentul este unul caritabil şi deşi intrarea este liberă organizatorii roagă spectatorii să doneze câte 20 de lei pentru a-l ajuta pe Yanis Viman, un copil de numai 3 ani care suferă de autism infantil. La intrarea în sală vor fi urne special amplasate unde dejenii vor putea dona aceşti bani.

"Pe data de 25 noiembrie, la ora 10:25 a venit pe lume minunea noastră Yanis-Luca cu scorul APGAR 10. Dezvoltarea lui a fost normală, creştea, eram în grafic, nimic nu prevestea că va urma ceva rău. În jurul vârstei de un an şi 5 luni mi-am pus unele semne de întrebare şi asta pentru că îl comparam cu alţi copii de vârsta lui şi mă întrebam de ce nu vorbeşte. O lună mai târziu am observat că nu întorcea capul când îl strig şi îşi flutură mâinile foarte mult, nu se juca adecvat cu jucăriile, le bătea una de alta, învârtea roţile la maşini, etc. M-am hotărât să merg la un specialist. Ceea ce am bănuit, dar speram din suflet să nu fie adevărat, s-a confirmat: autism infantil. Am fost distrusă, am plâns foarte mult. După 2 luni de zile am luat atitudine şi am început terapia la Asociaţia Autism Transilvania", se arată pe pagina de facebook dedicată micuţului.

Donaţii se pot face în contul RO55.CECE.CJ03.08RO.N077.4413 deschis la CEC BANK Dej.

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Şofer polonez de TIR, prins când circulă pe contrasens pe A1 Bucureşti-Piteşti. S-a ales cu amendă şi cu permisul suspendat

HotNews acum 46 minute
Un şofer de TIR, cetăţean polonez, a fost amendat de polițiști cu 3.000 de lei și a rămas fără permis de conducere, după ce a fost prins sâmbătă dimineață, 16 noiembrie, în timp ce circula pe contrasens pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, sensul s

Ce a scris presa din Serbia după scandalul de la România - Kosovo: „Haos general provocat de delegația unui stat fals”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Presa din Serbia a răbufnit la adresa kosovarilor după ce aceștia au provocat un la meciul cu echipa națională a României, de pe Arena Națională. Kosovarii au părăsit terenul cu câteva momente înainte de fluierul final și nu au mai dorit să reînceap

Preţul petrolului Brent a scăzut cu 4% în această săptămână, din cauza cererii slabe din China şi a încertitudinii privind politica dobânzilor în SUA

News.ro acum o ora
Preţul petrolului Brent a scăzut în această săptămână cu 4%, iar cel al petrolului WTI cu 5%, din cauza cererii slabe din China şi a unei posibile încetiniri a ritmului reducerii ratelor dobânzilor Rezervei Federale din SUA, transmite Reuters. Viner

Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson, prin decizie unanimă, într-un meci disputat în Texas - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson prin decizie unanimă, câştigând vineri, în Texas, o luptă între generaţii la categoria grea, care nu a reuşit să se ridice la înălţimea aşteptărilor. Meciul dintre Paul, în vârstă de

VIDEO Rareş Bogdan, atac la USR şi la Dominic Fritz: „Reprezentanţi woke care doreau să rămână bărbaţii însărcinaţi, vor să-l anuleze pe Moş Crăciun, nu vor să spună Hristos a înviat! L-aţi ales primar pe unul”

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a lansat, sâmbătă, la reuniunea regională a partidului organizată la Timşoara, la care au participat mii de liberali, atacuri dure la adresa contracandidaţilor lui Nicolae Ciucă. Rareș Bogdan l-a numit pe Nic

Elena Lasconi: În niciun fel USR nu ar guverna cu PNL-ul condus de Iohannis şi de Ciucă / Ce spune despre ascensiunea lui Simion

HotNews acum o ora
Candidata USR pentru funcţia de preşedinte al României spune că dacă va fi aleasă nu va susţine o guvernare în care USR să se alăture unui Partid Naţional Liberal care să fie condus de către cei care controlează acum partidul și că ar guverna cu un

FOTO Incredibil! Ce făceau kosovarii în vestiar în timp ce românii așteptau pe teren reînceperea meciului

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
dintre echipa națională a României cu Kosovo din etapa a 5-a a Ligii Națiunilor a avut parte de scene incredibile. cu câteva momente înainte de finalul meciului, acuzându-i pe români de rasism. În timp ce jucătorii români așteptau pe teren, în frig,

Zelenski: Este cert că războiul se va termina mai repede cu politicile echipei care va conduce acum Casa Albă

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că războiul Rusiei împotriva ţării sale se va „încheia mai repede” decât s-ar fi încheiat în mod normal odată ce Donald Trump va deveni preşedintele SUA anul viitor, relatează The Guardian. „Este

Cel puțin 10 bebeluși au murit într-un incendiu la spital. Alți 16 sunt în stare critică VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin zece nou-născuţi au murit într-un incendiu izbucnit în unitatea neonatală a unui spital din Jhansi, în nordul Indiei, a anunţat, sâmbătă, un oficial al guvernului local, citat de AFP. „Din păcate, zece copii au murit”, a declarat, vineri s

Karoline Leavitt, de 27 de ani, numită de Donald Trump secretar de presă al Casei Albe: „Am încredere absolută”

Libertatea acum 3 ore
Preşedintele ales al SUA Donald Trump a făcut a numit-o, vineri, pe purtătoarea sa de cuvânt din perioada de tranziţiei, Karoline Leavitt, în vârstă de 27 de ani, în postul de secretar de presă al Casei Albe, relatează The Guardian. Leavitt a câştig

Vremea

București
acum

sâm.

3°/9°
dum.

3°/9°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/9°
dum.

2°/11°
lun.

2°/11°
mar.

4°/13°
Constanta
acum

sâm.

5°/8°
dum.

5°/10°
lun.

5°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/5°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/8°
mar.

2°/8°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/6°
dum.

0°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/13°