Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despre inegalitatea socială și falsa milă

Publicat in Pandoras, luni 28 ianuarie 2013 ·

În ultimele două săptămâni, aparent inexplicabil (asta mai ales datorită frecvenței ridicate) am participat la o serie de discuţii despre statutul social şi ce implică acesta. Nu-mi dau seama dacă a devenit o discuţie mai actuală anul acesta (decât anul trecut sau acum doi ani) din raţiuni de criză economică prelungită sau pentru că am devenit cu toţii mai conştienţi de adâncirea prăpastiei dintre categoriile sociale aflate la extreme. Nu cred să fie un moft deşi recunosc că cinica din mine s-a gândit şi la asta ascultând câteva argumente pro sau contra existenţei egalităţii/inegalității sociale care mai degrabă se băteau cap în cap cu ceea ce am priceput eu până acum că ar fi fost cu alte ocazii opinia interlocutorilor. În primul rând faptul că am spus că artiştii nu sunt egali cu muncitorii şi invers (idee vehiculată şi anul trecut când cu protestul ICR) mi-a atras priviri dezaprobatoare și dojenitoare. Mă explic, în timpul discuţiei cu pricina n-am reuşit pentru că spiritele erau încinse şi mă tem că am exagerat şi eu puţin. Pe scurt: nu cred că între munca fizică şi cea culturalo-artistică se poate pune chiar aşa uşor semnul egal, măcar din cauză că dacă din prima categorie poate fac parte mai ales persoane care vin din medii sociale defavorizate, cea de-a doua este mult mai greu accesibilă pentru aceleași persoane dacă acestea n-au norocul să dispună de anumite resurse (aici mă refer la tot ceea ce e absolut necesar material vorbind pentru a funcţiona ca artist într-un oraș în care ai la o adică șanse să te și observe cineva, nu includ educația specială în domeniu – presupunem că nu e necesară în prezența talentului). Din punct de vedere al accesibilităţii nu, chiar nu cred că există semnul egal între cele două profesii.

Faptul că n-am cerut ajutor de şomaj la un moment dat m-a transformat în cadrul unei alte discuţii într-o persoană conştientă de clas

Articolul in Pandoras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un atac cu drone asupra capitalei ucrainene Kiev în noaptea de anul nou

Mediafax acum o ora
Exploziile au fost auzite la scurt timp după ce forţele aeriene ucrainene au avertizat că dronele se apropie de oraş. Primarul Vitali Klitschko a declarat că apărarea aeriană a respins un atac inamic şi că două etaje ale unei clădiri rezidenţiale au

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

Ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit inconștient în sediul ambasadei

Ziua Constanta acum 2 ore
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit marți seară, inconștient în sediul ambasadei. La fața locului a fost solicitată intervenția de urgență a unei ambulanțe. Potrivit știripesurse.ro, din Ambasadă apelul la 112 a fost efect

Suedia începe vânătoarea de lupi, animal aflat pe cale de dispariţie. Activiștii critică măsură

HotNews acum 14 minute
Vânătoarea de lupi din Suedia începe joi, autorităţile urmărind să reducă la jumătate populaţia prădătorului pe cale de dispariţie, potrivit The Guardian, scrie News.ro. Guvernul suedez a dat undă verde pentru uciderea a cinci familii întregi de lup

Polonia preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene pentru o perioadă de şase luni

Mediafax acum 39 minute
Evenimentul de deschidere oficială a preşedinţiei poloneze va avea loc la 3 ianuarie 2025. Polonia preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene într-un moment de incertitudine şi îngrijorare. Ministrul de externe al Poloniei a precizat că activita

De ce Elon Musk și-a schimbat numele pe X în „Kekius Maximus”: ce înseamnă. „Îmi voi atinge obiectivele, în această eră sau în următoarea”

Adevarul acum o ora
Elon Musk și-a schimbat marți, 31 decembrie, numele de profil pe platforma de socializare X în „Kekius Maximus”. Acest lucru a stârnit un val de întrebări din partea urmăritorilor săi.

Milano interzice fumatul în aer liber. Amenzi de până la 240 de euro pentru fumători

Mediafax acum 3 ore
Fumătorii mai pot aprinde o ţigară doar în locurile izolate, unde pot păstra o distanţă de minim 10 metri faţă de alte persoane. Interdicţia nu se aplică ţigărilor electronice. Măsura face parte dintr-un plan mai amplu de îmbunătăţire a calităţii ae

Peste 100 de persoane, salvate de pe munte în ultima zi a anului. 34 au ajuns la spital

Ziare.com acum o ora
Ultima zi a anului 2024 a fost o zi de "foc" pentru salvamontiştii din întreaga ţară, solicitaţi să intervină de urgenţă la peste 100 de evenimente montane. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 101 apeluri prin care

Au fost oprite livrările de gaze rusești către Europa, prin Ucraina. Republica Moldova, ajutată de România

Ziare.com acum 2 ore
Exporturile de gaze naturale ruseşti prin conductele din epoca sovietică care trec prin Ucraina către Europa au fost oprite miercuri, 1 ianuarie, în primele ore ale zilei, deoarece un acord de tranzit a expirat, iar Kievul nu l-a prelungit din cauza

Aderarea României la spaţiul Schengen, marcată de ceremonii la frontiera dintre Ungaria şi România

Mediafax acum o ora
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei din Ungaria, dr. Balogh János, şi şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din România, Cornel-Laurian Stoica, au ridicat împreună bariera la punctul de trecere a frontierei de la Nădlac şi Csa

Vremea

București
acum

mie.

2°/8°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/2°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

mie.

0°/3°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°