Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de vrânceni au rămas fără arme, în ultimele cinci luni

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 29 ianuarie 2013 ·

Zeci de vrânceni au rămas fără arme. Unora dintre ei le-a fost suspendat dreptul de port şi folosire a armelor şi muniţiilor neletale supuse autorizării, iar altora le-a fost anulat acest drept. Au rămas fără arme persoanele cercetate penal, cele care reprezintă pericol pentru ordinea publică sau cele care nu le-au păstrat corespunzător.

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Vrancea au lăsat fără arme neletale, supuse autorizării, 50 de vrânceni. Unora dintre ei, respectiv 11, le-a fost suspendat dreptul de port şi folosire a armelor şi muniţiilor neletale supuse autorizării, iar altor 39 le-a fost anulat acest drept.

Posesorii de arme neletale supuse autorizării au fost verificaţi în ultimele cinci luni, acţiunea urmând să se încheie la finele lunii viitoare. „Au făcut obiectul acţiunii 719 persoane fizice care deţin în total 1.097 arme şi muniţii neletale supuse autorizării. S-a luat măsura suspendării dreptului de a deţine arme şi muniţii neletale supuse autorizării faţă de 11 persoane. De asemenea, s-a luat măsura anulării acestui drept faţă de 39 de persoane fizice. Mai avem de verificat 23 de persoane care au situaţia neclară. Acestea sunt plecate în străinătate pe o perioadă nedeterminată, urmând ca la revenirea în ţară să fie verificate”, a explicat comisarul şef Vasile Ochean, şeful Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.

Poliţiştii spun că persoanele fizice faţă de care s-a luat măsura suspendării dreptului de port şi folosire a armelor neletale supuse autorizării sunt învinuite sau inculpate în cauze penale pentru fapte săvârşite cu intenţie, potrivit legislaţiei în vigoare. Cele în cazul cărora s-a dispus anularea dreptului de port şi folosire a armelor neletale supuse autorizării ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea co

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 4 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 10 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 9 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 9 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 7 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 12 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

8°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

7°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°