„Pentru mine, Dilema înseamnă, în mare măsură, amintirea celor care au fost Tita Chiper şi Lena Boiangiu. Două doamne în sensul cel mai pur şi nobil al cuvântului“, povesteşte, de la Washinghton, politologul. „Dilema Veche“ a împlinit 20 de ani de la înfiinţare.

Pentru mine, „Dilema“ înseamnă, în mare măsură, amintirea celor care au fost Tita Chiper şi Lena Boiangiu. Două doamne în sensul cel mai pur şi nobil al cuvântului: self-effacing, delicate, dar ferme în opinii, întotdeauna deschise spre dialog, refuzând să dea verdicte irevocabile şi să judece inchizitorial, chiar şi atunci când multe lucruri li se păreau ciudate ori chiar mai rău. Ascultam cu nesaţ istoriile Titei Pe Tita am cunoscut-o la 2 Mai, în 1973, graţie Marianei Ioan cu care eram coleg la sociologie şi bun prieten. Era acolo împreună cu Roxana Pană, pe atunci Gabrea. Am devenit prieteni din prima clipă. M-a invitat acasă, m-a prezentat soţului ei, romancierul Alexandru Ivasiuc, pentru care nutream un fel de cult. Din acel moment am început să practic un ritual care avea să dureze până la plecarea mea din ţară, în 1981. În fiecare sâmbătă seara mergeam la Tita şi Alec, apoi, dupa cutremurul din 1977, doar la Tita, pe strada Pictor Iscovescu 44, ne uitam la televizor, conversam liber despre politică, muzică, literatură. Imprumutam cărţi de la ei, ascultam înfrigurat povestirile ei despre Şcoala de Literatură şi despre Bicaz, despre Petre Iosif şi Leonte Răutu, despre Labiş şi alţii din generaţia lor, ca şi pe cele ale lui despre Facultatea de Filosofie în anii ‘50, despre închisori şi câte altele. De câteva ori m-au invitat să merg cu ei la doamna Candrea, adică la restaurantul Casei Scriitorilor. Prin Tita am devenit prieten cu Catinca Ralea. Nu avea nici cea mai mică înclinaţie de a-şi ţintui interlocutorul După plecarea mea, Tita a continuat să le viziteze pe mama mea şi pe sora ei, Cristina