Oraşul Panciu va avea, din nou, o creşă. Proiectul iniţiat de administraţia locală prevede ca noua instituţie să-şi desfăşoare activitatea în sediul fostei şcoli generale, din cartierul Crucea de Sus. „Creşa va funcţiona în cadrul sistemului şcolar orăşenesc, mai precis în cadrul structurii şcolare ce aparţine de Liceul Tehnologic «Al. I. Cuza»”, a declarat primarul Ion Petre.
Edilul a precizat că obiectivul de investiţii a fost aprobat de Consiliul Local încă din 2012 dar, pentru a putea beneficia de finanţare în 2013, creşa trebuia introdusă în reţeaua şcolară a oraşului şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean. „Mai departe, Ministerul Educaţiei va fi cel care va aproba această creşă. Până atunci, vom veni cu normele metodologice, necesarul de personal şi tot ce presupune funcţionarea normală şi legală a instituţiei”, a mai spus Ion Petre.
Valeriu Jalbă, directorul Liceului Tehnologic, a afirmat că înfiinţarea creşei a fost impusă de necesitatea integrării în sistemul de învăţământ a copiilor cu vârsta de sub 3 ani. „Ne întâlnim cu situaţii de copii care nu au împlinit 3 ani şi pe care părinţii nu au cui să-i lase în grijă, să-i supravegheze. Cei de peste 3 ani sunt integraţi la grădiniţă. De aceea se impunea necesitatea înfiinţării acestei creşe”, a declarat directorul Valeriu Jalbă.
Oraşul Panciu va avea, din nou, o creşă. Proiectul iniţiat de administraţia locală prevede ca noua instituţie să-şi desfăşoare activitatea în sediul fostei şcoli generale, din cartierul Crucea de Sus. „Creşa va funcţiona în cadrul sistemului şcolar orăşenesc, mai precis în cadrul structurii şcolare ce aparţine de Liceul Tehnologic «Al. I. Cuza»”, a declarat primarul Ion Petre.
Edilul a precizat că obiectivul de investiţii a fost aprobat de Consiliul Local încă din 2012 dar, pentru a putea beneficia de finanţare în 2013, creşa trebuia introd